marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

3 milioane de euro pentru viitorul parc uriaș din Târgu Jiu

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat faptul că o firmă gorjeană a demarat deja lucrările pentru parcul uriaș ce va fi amenajat în zona Narciselor, pe terenul preluat de la fosta unitate militară. RÂNCASKI SRL se numește societatea care a câștigat licitația și care a început măsurătorile în zonă. Aceasta este reprezentată de domnul Mitroi Cătălin.

Am lucrat foarte bine cu societățile locale și sunt foarte mulțumit că și în acest caz avem o firmă din județul Gorj.Vă reamintesc faptul că este vorba de un proiect amplu, constând în amenajarea unei zone de agrement pe o suprafață de 12 hectare, investiția fiind de 3 milioane de euro, bani din fonduri europene. Spațiile verzi vor fi vaste, cu 10 hectare de gazon, 2500 de arbori din specii de valoare, totul dotat cu sistem de irigații care să acopere întreaga suprafață”, a spus Marcel Romanescu.

Conform edilului, vor fi 10.000 metri pătrați de alei, un loc de joacă mare, de 650 de metri pătrați, amfiteatru în aer liber de 1300 de metri pătrați, un punct de informare și de închiriat biciclete, iar iluminatul va fi asigurat de un sistem modern cu 200 de stâlpi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica