joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

CJ Dolj premiază sportivii cu performanțe

Consiliul Județean Dolj (CJ) a propus spre aprobare un proiect care vizează premierea sportivilor și antrenorilor doljeni, care au obținut performanțe anul acesta. Astfel CJ a stabilit suma de 50.000 de lei pentru premierea care se va desfășura în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret.
„Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj solicită continuarea acestei tradiţii de a încuraja şi susţine campionii sportului doljean, de acordare a întregului sprijin pentru a promova şi populariza tinerii valoroşi, prin încheierea unui protocol de cooperare. Având în vedere faptul că sportul este cel mai bun ambasador, performanţele obţinute de-a lungul timpului au făcut ca renumele Craiovei, al Doljului să fie recunoscut la nivel internaţional. A devenit tradiţie ca la sfârşit de an Consiliul Judeţean Dolj să răsplătească excelenţa în sport. Prin aceeaşi adresă s-a solicitat acordarea sumei de 50.000 lei necesară premierii următoarelor categorii, conform anexei nr.1 la proiectul de hotărâre: Cele mai bune performanţe sportivi seniori, Cele mai bune performanţe sportivi juniori, Cele mai bune performanţe antrenori”, conform CJ Dolj.
Astfel 29 de sportivi și antrenori doljeni urmează să fie premiați de către Consiliul Județean Dolj. Aceștia sunt: Radu Podeanu (LPS P. Trișcu Craiova, CS U. Craiova); Coman Ștefan (Clubul Sportiv Universitatea Craiova); Cîmpanu Alexandru (U Craiova 1948 Club Sportiv S.A); Vlădoiu Ștefan (U Craiova 1948 Club Sportiv S.A); Râciu Cleonia (Clubul Sportiv Universitatea Craiova); Anghel Eugenia (Sport Club Municipal Craiova); Iliescu Beatrice (CN Nicolae Titulescu Craiova); Bora Alexandru (LPS P. Trișcu Craiova / CSM Craiova); Nicoară Valentina (CSM Craiova / Steaua București); Pușcașu Simona (Clubul Sportiv Municipal Craiova); Boicea David (Clubul Sportiv Universitatea Craiova); Neagu Adrian (Clubul Sportiv Universitatea Craiova); Irimia Adina (Clubul Sportiv Municipal Craiova); Gogoloși Bogdan (Clubul Sportiv Universitatea Craiova); Albulescu Alexandru (Clubul Sportiv Gladiator GYM); Bărăga Rebeca (LPS P. Trișcu Craiova / CSM Craiova); Sîrbulescu Robert (Clubul Sportiv Universitatea Craiova); Popescu Adrian (CN Nicolae Titulescu Craiova); Cimpoeru Marius (LPS P. Trișcu Craiova, CS U. Craiova); Cimpoeru Aurel (LPS P. Trișcu Craiova, CS U. Craiova); Voinea Mihai (Clubul Sportiv Universitatea Craiova); Mustățea Dora (Sport Club Municipal Craiova); Ștef Claudia (Clubul Sportiv Municipal Craiova); Banciu Petre (Clubul Sportiv Municipal Craiova); Boboșca Valentin (LPS P.  Trișcu Craiova); Torcea Costel (Clubul Sportiv Gladiator Gym Craiova); Mitroi Geri (Club Sportiv Universitatea Craiova).

Politica