vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Despre sănătatea plămânilor: „Este în prezent a treia cauză de deces la nivel global”

Bronhopneumopatiei Obstructive Cronice (BPOC) este o boală care persistă și în timpul pandemiei de COVID, astfel că nu există un moment mai bun pentru a ne concentra asupra sănătății plămânilor noștri. Păstrarea plămânilor sănătoși include evitarea țigărilor, a poluării aerului sau a expunerilor profesionale, menținerea unui stil de viață activ, vaccinarea antipneumococică, antigripală și anti-COVID, respectarea programărilor medicale și administrarea corectă a medicamentelor.

Peste 300 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de această boală, iar un milion dintre ei sunt români. Din păcate, mai mult de jumătate dintre oamenii care suferă de BPOC nu știu că sunt bolnavi, pentru că simptomele timpurii pot fi ușor confundate cu efectele fumatului excesiv sau cu cele ale înaintării în vârstă (tuse, producție cronică de spută, senzație de sufocare, oboseală).

„Pandemia a creat provocări la care a trebuit să ne adaptam din mers, iar în acest sens, Societatea Română de Pneumologie vine în sprijinul pacienților români punând la dispoziție un site, www.casapneumologilor.ro, cu acces atât pentru medici, cât și pentru pacienți. Totodată, avem un TEL VERDE 021 9904, unde pacienții pot suna ca să se programeze la consultații la pneumologii români.” spune prof. dr. Roxana Maria Nemeș, președinta Societății Române de Pneumologie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Principalul factor de risc pentru BPOC și pentru cancerul pulmonar este fumatul. Principalul element infaust este diagnosticul tardiv al acestor afecțiuni, din cauza lipsei unor simptome specifice. O persoană care are BPOC și fumează mult are de 6 ori mai mare riscul să facă și cancer pulmonar. Pacienții mari fumători cu BPOC trebuie evaluați periodic pentru o depistare timpurie a cancerului pulmonar, ceea ce ar duce la creșterea speranței de viață a acestor pacienți.” spune prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, președinta Secțiunii de Cancer Pulmonar a Societăţii Române de Pneumologie.

„Studiile desfășurate până în prezent la nivel mondial au demonstrat că pacienții fumători cu BPOC, odată infectați cu virusul sars CoV 2 au dezvoltat forme mai severe de boală, cu o spitalizare mai lungă și cu un risc de deces mai crescut. Astfel, recomandarea de a renunța la fumat, care nu trebuie niciodată omisă la pacientul cu BPOC, capătă o noua dimensiune și un plus de greutate în această perioadă.” spune dr. Monica Marc, medic primar pneumolog, preşedinta Secţiunii de Tabacologie a Societăţii Române de Pneumologie.

„BPOC-ul reprezintă una dintre cele mai importante cauze de morbiditate și mortalitate la nivel mondial, fiind o patologie complexă pulmonară, dar și cu manifestări la nivelul întregului organism, mai ales în stadiile avansate de boală. Identificarea precoce a acestei boli și instituirea tratamentului încă din fazele incipiente duce la scăderea ritmului de progresie a bolii și creșterea calității vieții pacienților. Beneficiile managementului corect și continuu al acestei patologii se regăsesc și la nivel economic și social, iar exacerbările BPOC-ului în special, prin complexitatea lor, reprezintă o povară pentru sistemele de sănătate.” spune prof. dr. Doina Todea, președinta Secțiunii de fiziologie respiratorie a Societăţii Române de Pneumologie.

„BPOC înseamnă mai mult decât o boală. Înseamnă ani pierduți din viață, deces prematur, dizabilitate funcțională. Înseamnă internări repetate în spital și în formele severe să rămâi dependent de concentratorul de oxigen. Înseamnă lupta pentru fiecare gură de oxigen. Doar luptând împreună alături de pacienți, dar și de factorii decidenți putem să mai ușurăm din povara acestei boli.” spune prof. dr. Cristian Oancea, secretar general al Societăţii Române de Pneumologie.

Pneumologii reamintesc faptul că spirometria rămâne cea mai importantă metodă de diagnosticare și investigare a funcției pulmonare, recomandată nu doar persoanelor aflate la risc, ci și tuturor celor care vor să aibă grijă de sănătatea plămânilor lor.

Sănătatea plămânilor și BPOC-ul: 8 pași de urmat

  1. Nu uita să faci mișcare!
    Mulți pacienți devin mai sedentari după un diagnostic de BPOC. O viață activă crește calitatea vieții și scade atât spitalizările, cât și mortalitatea.
  2. Nu uita să iei tratamentul!
    Pacienții cu BPOC trebuie să-și ia tratamentul în mod corect.
  3. Ai grijă la alimentație!
    Menținerea unei greutăți corporale normale este importantă la pacienții cu BPOC. Suplimentarea nutrițională la pacienții malnutriți poate provoca creșterea în greutate și poate aduce îmbunătățiri.
  4. Nu uita sa mergi la control cu regularitate!
    Păstrează legătura cu medicul curant și mergi periodic la control pentru o evaluare a tratamentului.
  5. Vaccinează-te!
    Vaccinările pot reduce bolile grave și decesele în BPOC, fie că vorbim despre COVID-19 sau despre alte infecții respiratorii. În plus, s-a demonstrat că vaccinările reduc exacerbările.
  6. Realibitarea pulmonară.
    Reabilitarea pulmonară ajută la îmbunătățirea simptomelor și calității vieții, dar și la menținerea unei implicări fizice și emoționale a pacienților în activitățile de zi cu zi. În zonele în care programele de reabilitare pulmonară nu sunt disponibile, pacienții pot apela la plimbări pe jos sau pe bicicletă staționară.
  1. Redu expunerea la substanțe toxice!
    Fumul de tutun, poluanții aerului din interior și exterior, precum şi substanțele toxice sunt toţi factori de risc pentru BPOC.
  2. Încearcă să reduci riscul de COVID!
    Pacienții cu BPOC trebuie să fie stricți în adoptarea măsurilor de prevenire a infecției cu COVID-19. Distanțarea socială, purtarea măștii de protecție, spălatul pe mâini și vaccinarea sunt extrem de importante.

Alegerea și declararea lunii noiembrie ca „Luna sănătății plămânilor” nu este deloc întâmplătoare, deoarece este și Luna de Luptă Împotriva Cancerului Pulmonar, la care se adaugă și alte trei date importante: Ziua Mondială a Pneumoniei (12 noiembrie), Ziua Mondială a BPOC (17 noiembrie) și Ziua Națională fără Tutun (18 noiembrie).

Pe 17 noiembrie a fost sărbătorită Ziua Mondială de Luptă Împotriva Bronhopneumopatiei Obstructive Cronice (BPOC). Tema din acest an fiind „Sănătatea plămânilor – Mai importantă ca niciodată”. Cu această ocazie, dar și pentru că noiembrie este Luna Sănătății Plămânilor, Societatea Română de Pneumologie a atras atenția că BPOC este în prezent a treia cauză de deces la nivel global.

Politica