vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dolj. O fată de 15 ani, ucisă în accident în Întorsura

O adolescentă de 15 ani a decedat, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui accident în comuna Întorsura, Dolj.

”Noaptea trecută, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Giubega au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe raza comunei Întorsura a avut loc un accident rutier.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat că un autoturism condus de o tânără de 20 de ani, din comuna Radovan, pe DJ 561F, în comuna Întorsura, a părăsit partea carosabilă, intrând în impact cu un copac și un stâlp”, potrivit reprezentanților IPJ Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit sursei, ”conducătoarea auto si trei pasageri, de 14, 15 și 20 de ani, au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din păcate, o adolescentă de 15 ani, pasageră în același autoturism, a decedat la fața locului.”

Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul alcooltest, fiindu-i recoltate probe biologice la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.

Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului.

Politica