vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Doi cetăţeni spanioli cu certificate digitale de vaccinare false, găsiți la Aeroportul Otopeni

Doi cetăţeni spanioli cu certificate digitale de vaccinare false au fost depistaţi la Aeroportul Otopeni. Cei doi veneau de la Istanbul și au prezentat pentru controlul de intrare în România documente care nu corespundeau cu datele din actele de identitate, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră. 

„În cursul zilei de ieri, în Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport „Henri Coandă” Bucureşti, s-au prezentat pentru a intra în România, cu o cursă din direcţia Turcia – Istanbul, doi cetăţeni spanioli, în vârstă de 25, respectiv 26 de ani. Cei doi pasageri au prezentat certificate digitale de vaccinare prevăzute cu cod QR, eliberate de autorităţile spaniole, care atestau faptul că sunt vaccinaţi împotriva virusului SARS-CoV-2 în Spania”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. 

Poliţiştii de frontieră au constatat însă faptul că datele de identificare corespondente codului QR sunt diferite faţă de datele de identitate din documentele de călătorie prezentate la controlul de frontieră de către cei doi bărbaţi, certificatele prezentate nefiind autentice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cei doi cetăţeni spanioli au renunţat la continuarea călătoriei, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals informatic, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 325 din Codul penal, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun, se mai arată în informarea oamenilor legii. 

Politica