miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cum încep școala elevii din Oltenia! Structura anului școlar 2021-2022, modificată!

Comitetul Național pentru Situații de urgență a adoptat, vineri, 5 noiembrie,  hotărârea care stabilește condițiile în care se deschid școlile. Ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat anterior că, în mod sigur, școlile și grădinițele cu rata de vaccinare peste 60% a personalului încep cursurile fizic, celelalte online.

În Dolj, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Județean Școlar, din totalul de 225 de școli doar 85,3 % din acestea au rata mai mare de 60%, iar restul au sub limită procentul de vaccinare. Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Sf. Vasile” va începe față în față, deși rata de vaccinare este mai mică de 60%. Opt unități de învățământ au 100% procentul vaccinal. Este vorba despre Casa Corpului Didactic Dolj, Grădinița „Tedy Bear” Craiova, Grădinița cu Program Normal „Axia” Craiova, Grădinița cu Program Normal „Madona Dudu Montessori” Craiova, Școala Gimnazială Tălpaș, Școala Gimnazială Teasc, Școala Postliceală Sanitară „Gheorghe Țițeica” Segarcea și Școala Româno-Britanică Craiova Partener. La polul opus, însă, se află Școala Gimnazială Particulară „Ethos” cu cea mai mică rată de vaccinare din județ, și anume 33%.

La nivelul județului Gorj, nici măcar o unitate de învățământ n-a ajuns la 100% de persoane vaccinate. Din 112 școli, numai 77,6% au rata de imunizare peste 60% și elevii pot merge fizic la cursuri, restul rămânând online. Cel mai mare procent vaccinal a fost raportat la Școala Gimnazială Bumbești-Pițic – 90,47%, iar cel mai mic la Școala Gimnazială Prigoria – 36,67%.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Vâlcea este județul cu cea mai mare rată de vaccinați, și anume 85,6%. Din 139 de școli, elevii de la 119 merg fizic la ore, iar restul o să-și continue lecțiile de acasă. Clubul Sportiv Școlar Râmnicu Vâlcea este unitatea de învățământ cu cea mai mare rată de imunizare – 94,11%. La polul opus se află Școala Gimnazială Mitrofani cu 35,71%.

Județul Olt se poziționează la mică distanță față de Vâlcea și Dolj, astfel că 84,2% din școli vor avea elevi care merg fizic la cursuri. Din cele 171 de unități de învățământ, patru dintre acestea au 100% rata de imunizare. Este vorba despre Școala Postliceală Sanitară „Oltenia” Balș, Școala Gimnazială „Neda Marinescu” Grădinile, Școala Postliceală Sanitară „Cristina” Slatina și Casa Corpului Didactic Olt. Liceul Tehnologic Crîmpoia este cel mai codaș înregistrând numai 33%.

Mehedințenii au rămas la coadă. Din 107 unități de învățământ numai 65,4% își vor desfășura orele fizic, restul vor sta în online. Cel mai mare procentaj vaccinal este la Școala Gimnazială Oprișor – 88%, iar cel mai mic la Școala Gimnazială Bîcleș 9%.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, vineri, noutăți pentru anul școlar 2021-2022, acesta urmând să aibă 34 de săptămâni de cursuri. Excepție fac elevii clasei a VIII-a care vor avea 33 de săptămâni de cursuri. Anul școlar 2021-2022 a început pe 13 septembrie 2021.

Potrivit ordinului, anul școlar 2021-2022 se structurează pe două semestre:
Semestrul I (13 septembrie 2021 – 14 ianuarie 2022)
Cursuri luni, 13 septembrie 2021 – vineri, 22 octombrie 2021
Vacanță sâmbătă, 23 octombrie – duminică, 7 noiembrie 2021
Cursuri luni, 8 noiembrie 2021 – joi, 23 decembrie 2021
Vacanță de iarnă – vineri 24 decembrie 2021 – duminică, 2 ianuarie 2022, pentru clasele din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal, respectiv vineri, 24 decembrie 2021 – duminică, 9 ianuarie 2022, pentru grupele/clasele din învățământul preșcolar și primar.
Cursuri – luni, 3 ianuarie 2022 – vineri, 14 ianuarie 2022, pentru clasele din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal, respectiv luni, 10 ianuarie 2022 – vineri, 14 ianuarie 2022, pentru grupele/clasele din învățământul preșcolar și primar.
Semestrul II (17 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022)
Cursuri – luni, 17 ianuarie 2022 – joi, 14 aprilie 2022
Vacanță de primăvară – vineri, 15 aprilie 2022 – duminică, 1 mai 2022
Cursuri – luni, 2 mai 2022 – vineri, 10 iunie 2022
Vacanță de vară – sâmbătă, 11 iunie 2022 – data din septembrie 2022 la care încep cursurile anului școlar 2022-2023.
Toți elevii, preșcolarii, profesorii, învățătorii și angajații din școli, inclusiv personalul nedidactic, vor face teste de salivă de două ori pe săptămână, gratuit, probabil începând cu 21 noiembrie, potrivit ministrului demis al educației, Sorin Cîmpeanu, notează Digi24.ro.

„Ministerul Educaţiei va face tot posibilul să sprijine, însă nu intră în competenţa Ministerului Educaţiei procedura de administrare a unor teste. Sunt convins că va fi nevoie de un instructaj, chiar dacă sunt teste simplu de administrat. Va trebui definită și cadenţa, și locaţia în care se vor efectua aceste teste. La Ministerul Educaţiei nu avem competenţa să stabilim în ce loc și cum se vor administra aceste teste”, a insistat Sorin Cîmpeanu. „Sunt convins că împreună cu autoritățile sanitare vom avea această procedură înainte ca testele să ajungă în școli”, a adăugat ministrul. „Oricât ar părea de simplu, având în vedere că avem milioane și milioane de beneficiari, un instructaj minim va trebui făcut”, a repetat el.

Întrebat de când vor fi disponibile testele de salivă în școli, Sorin Cîmpeanu a spus că Ministerul Educației discută în fiecare zi cu cei care organizează procesul de achiziție și a primit asigurări că sunt în curs de finalizare a achiziției.
„Am primit această explicație – și sunt de acord cu ea – că sunt acele termene legale pentru depunerea scrisorilor de garanție, au un termen minim de cinci zile, apoi se vor semna contractele subsecvente și a fost organizată achiziția pe trei loturi din care primul lot avea ca cerere disponibilitate în 1-5 zile. Cu alte cuvinte, testele pe bază de salivă vor fi disponibile începând cu săptămâna 21 – 25 noiembrie, în toate școlile”, a anunțat Sorin Cîmpeanu.

Politica