sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Haos la FCU Craiova, după ce Mititelu l-a dat afară pe Stoican!

Secunzii Bobi Verdeș și Dorel Stoica vor să plece o dată cu principalul, așa că Dan Vasilică are șanse reale să preia din nou echipa

În timp ce la clubul lui Mihai Rotaru curge fotbalul – șampanie în valuri, CSU dându-le adversarilor câte cinci boabe meci de meci, la cel al lui Adrian Mititelu situația nu este deloc roz.
Flavius Stoican a fost îndepărtat cu cântec de la club, după nici o lună de când a fost instalat.
„Flavius Stoican și Fotbal Club Universitatea 1948 au ajuns la un acord pentru încetarea colaborării. Bobi Verdeș va fi antrenor principal interimar”, a anunțat sec clubul pe facebook.
Potrivit Gsp.ro, motivul demiterii lui Stoican constă în faptul că nu a dorit să respecte indicațiile tactice date de Mititelu. Situația a devenit explozivă în momentul în care antrenorul i-a transmis patronului să nu se mai bage peste el.
„Mai mult, la un moment, Flavius Stoican l-a lăsat fără replică pe omul cu banii de la Craiova: «Este ca și cum ai o clinică, angajezi doctori, apoi te apuci să ții prelegeri medicilor cum să folosească bisturiul. Lasă-mă să iau eu deciziile, apoi mă judeci, când tragem linie!»”, susțin sursele ziarului.
Halucinantă este poziția lui Marcel Pușcaș, care din postura de președinte al clubului spune că nu cunoaște detalii ale înțelegerii dintre patron și antrenor: „Nu cunosc datele contractului. Ceea ce știu e că părțile s-au înțeles într-un anumit fel. Rezultatele cu Flavius n-au fost foarte rele, nici foarte bune. Acum depinde cum privim lucrurile. Probabil că patronul a considerat că este loc și de mai bine. Stoican avea contract până la finalul anului”.
Chiar dacă gruparea olteană l-a dat pe Verdeș ca principal pentru meciul cu Sepsi Sf. Gheorghe, acesta pare mai degrabă hotărât să plece o dată cu antrenorul principal. La fel și Dorel Stoica, astfel încât de destinele echipei, cel puțin pe termen scurt, se va ocupa preparatorul Dan Vasilică, omul de încredere al lui Mititelu.
Pe Dan Vasilică l-a mai pus Mititelu principal și în liga secundă, după ce l-a dat afară pe Nicolo Napoli, după 5-0 cu Rapid București. De altfel, în ziarul pe care-l patronează, la vremea respectivă, Mititelu îi făcea statuie lui Vasilică: „Nu vă ascund că avem la echipă un antrenor interimar care a muncit cel mai mult la echipa asta. El este autorul moral al acestei echipe. Antrenamentele sale fizice sunt atât de bune şi le dă la jucători tonusul, dar şi posibilitatea ca ei să îşi etaleze şi mai bine valoarea pe teren. Un jucător care este pregătit foarte bine fizic poate să facă mult mai bine pe teren faţă de un fotbalist care nu este pregătit fizic. (…) Este un om care cunoaşte foarte bine lotul şi ştie toate metehnele jucătorilor. Este unul dintre cei mai vechi de aici de la club”.
În Liga 1, Vasilică a ieșit în evidență atunci când a făcut o criză de nervi la meciul direct cu CSU Craiova, după ce arbitrul l-a eliminat. 

Politica