joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Simona Halep candidează pentru titlul de cea mai frumoasă lovitură a lunii!

Simona Halep candidează la titlul de cea mai frumoasă lovitură a lunii octombrie în tradiţionala anchetă organizată de site-ul WTA, scrie Agerpres. Jucatoarea a fost nominalizată cu o lovitură în lung de linie care i-a adus punctul de 5-2 în setul al doilea al meciului cu Gabriela Ruse, din primul tur la Transylvania Open, săptămâna trecută. Halep s-a impus cu 6-1, 6-2 şi s-a calificat în optimi.

Contracandidatele sale sunt spaniola Garbine Muguruza (cu o fază de la meciul cu australianca Ajla Tomljanovic, în turul al doilea la Indian Wells), germanca Angelique Kerber (cu o lovitură din meciul cu jucătoarea cehă Katerina Siniakova, din turul al doilea la Indian Wells), estoniana Anett Kontaveit (cu o fază din meciul cu rusoaica Ekaterina Alexandrova, în finala de la Moscova).

România are două reprezentante şi în ancheta pentru meciurile de dublu, Monica Niculescu şi Gabriela Ruse, cu un punct reuşit de Monica (primul din super tiebreak) în duelul câştigat de cuplul Irina Begu/Andreea Mitu cu 7-5, 0-6, 10-8, în sferturi, la Transylvania Open.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În această anchetă au mai fost nominalizate perechile Iga Swiatek (Polonia)/Bethanie Mattek-Sands (SUA), pentru o lovitură în partida cu Su-Wei Hsieh (Taiwan)/Elise Mertens (Belgia), în optimi la Indian Wells, Jelena Ostapenko (Letonia)/Katerina Siniakova (Cehia), pentru o fază din finala de la Moscova, contra cuplului Raluca Olaru (România)/Nadia Kicenok (Ucraina), câştigată cu 6-3, 4-6, 10-8, Ulrikke Eikeri (Norvegia)/Ellen Perez (Australia), cu o lovitură din partida cu perechea Eri Hozumi (Japonia)/Shuai Zhang (China), în semifinale la Tenerife.

Politica