marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Bilanțul deceselor provocate de COVID-19: Peste cinci milioane de morţi, în întreaga lume

Pandemia de COVD-19 a provocat moartea a peste cinci milioane de persoane în întreaga lume de când biroul OMS în China a raportat apariţia bolii, la sfârşitul lunii decembrie 2019, potrivit unui bilanţ independent realizat de Universitatea Johns Hopkins

Statele Unite sunt ţara cu cel mai mare număr de decese, cu peste 745.800 de morţi, urmată de Brazilia cu peste 607.800 şi de India cu peste 458.000 de morţi, conform datelor publicate de centrul universitar american.

În ultimele luni, numărul cazurilor a crescut din nou în SUA din cauza variantei Delta, deosebit de contagioasă, în condiţiile în care ritmul vaccinărilor a încetinit.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a atras atenţia cu privire la creşterea disparităţii accesului la vaccinuri, fiind considerat unul dintre principalele neajunsuri pentru a controla pandemia, informează Agerpres.

Dintre cele peste 6 miliarde de doze administrate la nivel global, peste 80% au fost administrate în ţările cu venituri mari şi medii, reprezentând în ansamblu mai puţin de jumătate din populaţia mondială, potrivit OMS.

Până astăzi, 1 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.655.024 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. De asemenea, un număr de 48.073 de persoane diagnosticate în țara noastră cu infecție cu SARS – CoV – 2 au murit.

 

Politica