miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Tragedia din Colectiv i-a schimbat viața!

Cristiana Oprea, una dintre cele mai bune femei pilot de raliuri din România are o poveste impresionantă. În urmă cu șase ani (30 octombrie 2015) ar fi putut fi în clubul în care, din cauza unui incendiu, și-au pierdut viața 27 de tineri, unul dintre ei, chiar basistul trupei care concerta acolo și care îi era profesor la Facultatea de Urbanism. Ulterior, numărul victimelor a ajuns la 65.
După tragedie, tânăra a renunțat să profeseze în domeniul în care era specializată și a luat-o de la zero în Motorsport. Acum concurează în Campionatul European de Raliuri, iar visul ei este să ajungă în cel mondial.
„The day we give in is the day we die” sunt versurile care amintesc de tragedia de la care mâine se împlinesc 6 ani, din Colectiv.
Aceste versuri stau la loc de cinste pe capota mașinii de concurs a Cristianei Oprea, una dintre cele mai bune femei pilot de raliuri din România.

„Am versurile unui cântec semnat Goodbye to Gravity în memoria celor pe care i-am pierdut la Colectiv, pentru că eu ar fi trebuit să fiu acolo în seara aceea. Și este un moment care mi-a schimbat viața și mi-am dat seama că trebuie să găsesc ceea ce îmi place cu adevărat să fac” – Cristiana Oprea, pilot de raliuri, prima femeie pilot care a concurat în Campionatul European de Raliuri.
O persoană dragă ei și-a pierdut viața în incendiul de la Colectiv.
„Basistul trupei, Mihai Alexandru, mi-a fost profesor și urma să-mi fie mentor în urbanism, domeniul la care am renunțat” – Cristiana Oprea, pilot de raliuri, prima femeie pilot care a concurat în Campionatul European de Raliuri.
Absolventă a Facultăților de Arhitectură și Urbanism, după momentul Colectiv, Cristiana a renunțat la tot și a luat-o de la zero în Motorsport.
„E unul din momentele decisive care au stat la baza acestei schimbări de la arhitectură la motorsport” – Cristiana Oprea, pilot de raliuri, prima femeie pilot care a concurat în Campionatul European de Raliuri.

Vrea să fie prima româncă pilot care va concura în Campionatul Mondial de Raliuri
În șase ani a realizat lucruri extraordinare într-un domeniul în care bărbații fac legea.
„Am fost prima româncă care a reprezentat România ca pilot în afara țării, mă bucur că am reușit să sparg niște bariere” – Cristiana Oprea, pilot de raliuri, prima femeie pilot care a concurat în Campionatul European de Raliuri.
Tânăra are și un vis pe care vrea să și-l împlinească.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Îmi doresc să devin prima româncă pilot care va concura în Campionatul Mondial de Raliuri” – Cristiana Oprea, pilot de raliuri, prima femeie pilot care a concurat în Campionatul European de Raliuri.

Din 2015 este pilot de raliuri
Cristina este pilot de raliuri din 2015 și fondatoarea „Femei în Motorsport”. A debutat în cursele de raliuri pe post de copilot, iar apoi ca pilot.
„Prima cursă de raliuri a fost cu foarte multe emoții, am învățat foarte multe lucruri și mi-am dat seama că nu este deloc atât de simplu cum pare. Am permis de la 18 ani și am învățat să conduc de la 15. Pasiunea pentru mașini cred că a venit firesc o dată cu drumurile prin țară” – Cristiana Oprea, pilot de raliuri, prima femeie pilot care a concurat în Campionatul European de Raliuri.

În 6 ani, un singur abandon
Până acum, Cristiana are 30 de competiții la care a luat startul și recunoaște că au fost momente în care a vrut să renunțe.
„Prima și singura dată am abandonat în 2018, când ne-am răsturnat pe macadam, pe un drum forestier și trebuie să recunosc că atunci mi-am pus cumva la îndoială aptitudinile la volan, m-am gândit să renunț dar am trecut cu bine peste” – Cristiana Oprea, pilot de raliuri, prima femeie pilot care a concurat în Campionatul European de Raliuri.

Din acest sezon concurează cu o mașină nouă
Sportiva și-a schimbat în acest an mașina de concurs și este încântată de noua achiziție.
„Eu mi-am ales-o, știu absolut tot ce ține de mașină, piese de rezervă la set- up, pentru că acum pot să îi fac un set-up e o mașină un pic mai complexă. Această mașină îmi va permite să continui participarea în campionatul european de raliuri este o mașină mai puternică construită de la zero special pentru competiții” – Cristiana Oprea, pilot de raliuri, prima femeie pilot care a concurat în Campionatul European de Raliuri.

Tânăra și-a cumpărat de curând un autovehicul istoric de care este pur și simplu îndrăgostită.
„Este din 1982, este vehicul atestat istoric și este o bijuterie de mașină. Este o capsulă a timpului. Mă opresc polițiștii în trafic și mă întreabă cât a costat, dacă e originală” – Cristiana Oprea, pilot de raliuri, prima femeie pilot care a concurat în Campionatul European de Raliuri.

6 ani de la Colectiv
În 30 octombrie se împlinesc 6 ani de la tragedia din clubul bucureștean Colectiv. În urma incendiului, au murit la fața locului 27 de persoane, iar apoi, mulți dintre răniții internați, numărul victimelor ajungând la 64. La un an și 9 luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanțul victimelor la 65. Printre cei care și-au pierdut viața au fost artiști, fotografi, jurnaliști, olimpici și studenți. Toți veniseră la concertul trupei Goodbye to Gravity.


SPORTS NET

Politica