joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Hotărârea care suspendă activitățile cu prezență fizică și în școlile și grădinițele private a fost publicată în Monitorul Oficial

Hotărârea de Guvern care suspendă activitățile cu prezență fizică și în școlile și grădinițele private, adoptată de Executiv luni, la prânz, a fost publicată în Monitorul Oficial. Deși oficialii anunțau că actul normativ va fi publicat imediat, au fost necesare peste 9 ore pentru acest demers, scrie g4media.ro

Art 101 „În condițiile articolului 5 alineatul 3 litera f) din Legea numărul 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, unitățile particulare de învățământ, inclusiv cele cuprinse în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară pe teritoriul României activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, își suspendă activitățile ce impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în perioada 26 octombrie 2021 – 5 noiembrie 2021”.

Șeful DSU, Raed Arafat, secretar de stat în MAI, a explicat măsura în briefingul de după ședința de Guvern:

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Hotărârea de guvern acum prevede că activitatea cu prezență fizică se suspendă pentru preșcolari și elevi, în perioada de 25 octombrie – 5 noiembrie, în unitățile particulare de învățământ, inclusiv cele cuprinse în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară pe teritoriul României activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară.

Cu alte cuvinte, prezența fizică este interzisă, nimeni nu-i oprește să facă online, pentru școlile private, dar nu cu prezență fizică în școală pe perioada respectivă; aplicabil imediat de la ieșirea hotărârii de guvern. Din punct de vedere al accesului la instituțiile publice și la cele private au fost prevăzute unele excepții, care ni s-au ridicat de către mai multe persoane. Pensionarii care trebuie să ridice pensia, de exemplu, nu vor avea restricție să intre să ridice pensia, cei care merg pentru prestații sociale, alocații pentru copii etc pot să intre să ridice aceste prestații”.

Politica