Conecteaza-te cu noi

Sport

Debut negru pentru Flavius Stoican!

Publicat

pe

Mai prost nu se putea încheia meciul de la Arad pentru olteni: eșec și căpitanul eliminat. Cum l-a citit Laszlo Balint pe noul antrenor al oltenilor

Șocul încercat de Adrian Mititelu prin înlocuirea lui Adrian Mutu cu Flavius Stoican nu a avut efectul scontat. Echipa sa a pierdut iar, și iar fără să marcheze. Fundașul Negru, sau „bulevardul” Negru, având în vedere cum au stat lucrurile pe banda apărată de jucător, a fost coautor la golul victoriei arădenilor. Într-o încercare disperată de a respinge, el a șutat în Roger, iar mingea a intrat în poartă. În partea a doua a fost eliminat și căpitanul Albu, după o simulare în careu. În urma înfrângerii de la Arad, oltenii se afundă în clasament, fiind acum pe 14, doar Dinamo și Clinceni sunt în urma echipei din Bănie.
Stoican, după meci, la DigiSport, a pus înfrângerea pe seama ghinionului: „Este supărare, cred că nicio echipă nu merita astăzi să câștige, un rezultat de egalitate era cel mai echitabil. Am avut și noi situațiile noastre, în prima repriză mai ales, când am luat deciziile pripite. 
Una peste alta a fost un meci bărbătesc. Ceea ce mă bucură la echipa mea este că am văzut dorință de a câștiga și nu a cedat ușor, chiar și după ce am rămas în inferioritate. 
Am încercat să revenim, nu mai era nimic de pierdut. Este într-adevăr mult de muncă. Îmi doresc să nu mai fim atât de crispați, pentru că avem jucători care au potențial și este normal ca atunci când vine un meci oficial să arătăm ceea ce știm și cu ce suntem înzestrați. 
Astăzi poate am fost lipsiți de șansă. Până la urmă, nu cred că UTA nu a fost mai bună decât noi, a fost un meci echilibrat, a avut șansă. Capul sus, mergem înainte, mai sunt meciuri multe, important este să jucăm fotbal! Să avem aceeași determinare, aceeași dorință și o să vină rezultatele”.
Omologul lui Stoican, Laszlo Balint a spus că meciul s-a câștigat în duelurile unu la unu dintre Roger și Negru: „Știam de la bun început să o să fie o partidă foarte dificilă cu un adversar care e în căutare de puncte. Pentru noi sunt trei puncte extraordinar de importante pentru că ne țin pe loc de play-off. Este important că suntem acolo! Sunt și anumite semne de întrebare, nemulțumiri… Ne-am propus să începem jocul foarte bine, dar l-am început foarte prost. După gol am controlat jocul, am mai avut ocazii. Știam foarte bine că Roger o să îl domine fizic pe Negru și am decis meciul în acea zonă. Calitatea terenului nu ne-a permis să facem foarte multe lucruri, dar e important că am luat trei puncte. Pe un astfel de teren e important să nu primești gol”.
Autorul golului, Roger, a recunoscut că mingea l-a atins în mână la faza golului. „La gol, fundașul a șutat mingea în mine, în piciorul meu, cred că mi-a atins și mâna și a ajuns în poartă”, au fost cuvintele jucătorului celor de la UTA.

UTA – FCU Craiova 1-0
A marcat: Roger 13
UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Medimorec, Benga, Șliakov (66 Baravykas) – Vorobjovas, Roger – Miculescu (90+2 Mercioiu), Hora (76 Passaglia), Ubbink – Dangubic (90+2 Antal). Antrenor: Laszlo Balint
FCU Craiova: Mogoșanu – R. Negru, Kovacic, Huyghebaert, Bușu – Baeten (79 Raicea), Asamoah (90 Blider), D. Albu, Van Durmen (46 Sidibe) – Ondaan – Cl. Bălan (71 Marquet). Antrenor: Flavius Stoican
Stadion: „Francisc Neuman” (Arad)
Arbitru: Popa Cătălin (Piteşti) / A1: Gheorghe Bogdan (Bucureşti), A2: Marica Mihai Marius (Bistriţa)
Eliminat: Albu 62

Continue Reading

© 2021. Toate drepturile rezervate.