joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Accident pe DN6 Filiași – Craiova. O femeie la spital

O femeie a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs marți pe DN6. În Incidentul care s-a produs în afara Municipiului Craiova au fost implicate o autoutilitară condusă de un bărbat de 37 de ani din Craiova și un autoturism condus de un cetățean de 36 de ani, de naționalitate bulgară. Femeia era pasageră în autoturismul condus de cetățeanul bulgar. Ambi șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative.

“Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 6, în afara Municipiului Craiova a avut loc un accident rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat că o autoutilitară condusă de un bărbat de 37 de ani, din Craiova, pe o alee de acces, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un cetățean de naționalitate bulgară,  de 36 de  ani, care se deplasa pe DN 6, din direcția Filiași către Craiova. În urma evenimentului rutier,  o femeie de 42 de ani, pasageră în autoturism a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză  polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competent”, conform IPJ Dolj.

Politica