Olt. O victimă a incendiului de la Poboru a murit. O alta așteaptă transferul în străinatate

Un bărbat de 83 de ani, victimă a incendiului de la Poboru, a decedat duminică noapte în ciuda eforturilor depuse de către medici. În același timp, o femeie de 57 de ani, de asemenea victimă a incendiului așteaptă transferul în strainatate. Femeia este în stare gravă și intubată.

“Avem o pacientă de sex feminin pentru care s-a solicitat sprijin de la ministerul sănătății, în centrele noastre neexistând niciun loc liber. În acest sens s-a organizat o comisie care a primit răspus favorabil din partea ministerului. Urmează să primim și locația în cursul zilei de luni, cel târziu marți. Pentru bărbatul de 83 de ani nu s-a mai putut face nimic, acesta decedând duminică noapte. Ceilalți doi pacienți au la rândul lor arsuri pe căile respiratorii superioare”, a declarat medicul chirurg Popa Florin.  

Incendiul de la Poboru a avut loc, conform ISU Olt din pricina unor substanțe neadecvate folosite la aprinderea focului în sobă. În incendiu au ars bunurile din două camere și un tavan de aproximativ 10 metri pătrați. Victimele au reușit să se evacueze până la sosirea pompierilor, dar se pare că acest fapt nu le-a scutit de urmări tragice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Populare

Recomandări

Naționala U21 a României a plecat către cantonamentul din Italia

Naționala U21 va participa în perioada 5-12 iunie la...

Craiovean dispărut de la domiciliu, căutat de polițiști

Polițiștii doljeni caută un bărbat în vârstă de 62...

OLT. LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA 05.06 – 11.06.2023

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru...