vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Eşec total în negocierile dintre Cioloș, Cîțu și Kelemen

Premierul desemnat Dacian Cioloş a discutat, miercuri, la sediul PNL, aproximativ o oră cu Florin Cîțu, Kelemen Hunor și Varujan Pambuccian în vederea formării unei majorităţi parlamentare. Negocierile s-au încheiat fără a exista o înțelegerea pentru susținerea unui Guvern Cioloș.

„Am avut această discuție la solicitarea, la invitația domnului Dacian Cioloș, premier desemnat. Astăzi nu am ajuns la o concluzie și trebuie să vedem fiecare dintre părți ce va discuta când ajunge înapoi în forurile decizionale.     Ce am constatat eu, dincolo de dorința de a reface această coaliție, lipsa de încredere. Fără încredere e greu să construiești ceva. Ținta noastră, și aici vorbesc de UDMR, este să găsim soluții într-o formulă sau alta de guvernare pentru toate problemele cu care ne confruntăm – valul patru, prețurile la energie și celelalte chestiuni de inflații și PNRR. Restul trebuie lăsate până anul viitor când trecem de această criză.

Eu sper că fiecare mai lasă din orgoliile prezentate și în dreapta și în stânga, ce am văzut și ce s-a întâmplat este în spatele nostru, nu putem schimba. Nu putem schimba nici votul de la moțiunea de cenzură, nu putem schimba nimic în ce privește alăturarea de AUR a celor de la USR. Dar sper că putem schimba viitorul, că putem schimba ziua de mâine. Asta ne interesează pe noi. Oricine dacă lipsește din această formulă de trei plus unu, PNL, USR, UDMR și minorități, coaliția din decembrie nu mai există, nu mai funcționează.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Domnul Dacian Cioloș are mandatul de a coagula o majoritate, astăzi nu a avut succes, dar mai sunt câteva zile până miercurea viitoare când expiră termenul de zece zile”, a spus liderul UDMR după încheierea întâlnirii cu premierul desemnat.

Președintele PNL Florin Cîțu a declarat miercuri, după discuțiile cu premierul desemnat Dacian Cioloș, că au fost doar discuții fără „nicio concluzie”. 

„Am acceptat această întâlnire din respect pentru români și pentru președintele Klaus Iohannis care a făcut această desemnare. Nu a fost nicio concluzie. Am spus și la această întâlnire că cei care au demis guvernul să găsească o soluție. Am primit mandatul domnului Cioloș că dorește să refacă coaliția și să mai discutăm. Nu s-a discutat nimic despre ministere, despre altceva”, a declarat Florin Cîțu.

Președintele PNL a precizat că i-a transmis lui Dacian Cioloș că majoritatea cu care ar trebui să formeze guvernul este PSD-AUR.

„Suntem astăzi aici să discutăm, dar am spus de câteva ori în discuția de astăzi. Atunci când USR l-a propus premier la Cotroceni pe domnul Cioloș înseamnă că avea și o majoritate în spate. De acea revin la această majoritate PSD-AUR-USR. În spatele deciziei de a fi propus ca premier a fost acest lucru. Responsabilitatea găsirii unei majorități este a lui Dacian Cioloș”, a declarat Cîțu.

„Nu a fost o negociere a fost o discuție. Am convenit două lucruri: responsabilitatea este a domnului Cioloș, a doua responsabilitate este a coaliției AUR-PSD-USR din partea căreia domnul Cioloș e desemnat. Pentru alte discuții va trebui să merg în Partidul Național Liberal. Vom avea mâine o ședință de BEX”, a mai spus Cîțu, potrivit digi24.

Acesta a spus că „PNL va face o nominalizare de premier când va avea o majoritate.”

Politica