vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

ANM: Vreme deosebit de rece, în Oltenia

Vremea se va menține friguroasă zilele următoare, însă începând cu data de 18 octombrie temperaturile încep să crească simțitor, anunță meteorologii.

În Oltenia, vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a intervalului, cu medii ale maximelor termice de 12 și 14 grade și abia în perioada 20-24 octombrie, acestea vor crește spre o medie de 16…18 grade. Temperaturile nocturne deși vor avea mici variații de-a lungul celor două săptămâni de prognoză, vor fi apropiate de normele climatologice și vor fi cuprinse, în medie, în general între 4 și 8 grade. În prima săptămână, temporar va ploua, local însemnat cantitativ în zilele de 14 și 15 octombrie, apoi probabilitatea pentru ploi slabe va fi redusă.

La munte, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit, astfel temperaturile maxime se vor situa în medie între 2 și 5 grade, iar cele minime în general între -3 și 0 grade. O ușoară încălzire a vremii este posibilă în perioada 20-24 octombrie, când media maximelor va tinde spre 7…8 grade, iar cea a minimelor spre 1…2 grade. În prima săptămână, temporar vor fi precipitații moderate sau local chiar însemnate cantitativ îndeosebi în zilele de 12, 14 și 15 octombrie, predominant sub formă de ninsoare pe creste, în timp ce la altitudini mai joase se vor semnala ploi, dar trecător și lapoviță sau ninsori. După data de 17 octombrie, doar pe arii restrânse va mai ploua slab cantitativ.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica