vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Credincioșii din zone cu incidenţă mare nu vor fi primiţi la pelerinajul Sf. Parascheva

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat, marţi, că racla cu sfintele moaşte ar putea fi scoasă mai devreme decât în alţi ani din Catedrala Mitropolitană din Iaşi, pentru a permite accesul unui număr cât mai mare de credincioşi, fără a se crea aglomeraţie.

De asemenea, Mihai Chirica a afirmat că autocarele cu pelerini nu vor putea veni către Iaşi din zonele unde rata de incidenţă impune carantinarea acelor localităţi, potrivit news.ro.

„Vor fi create perimetre speciale la Catedrala din Iaşi, dar oamenii trebuie să înţeleagă că nu se pot aduna într-un mod nelimitat în curtea Mitropoliei sau în alte spaţii unde vor fi manifestări. Va trebui să aducem permanent un număr mult mai mare de voluntari decât s-a făcut vreodată. Fluxurile pentru pelerini trebuie să fie clar stabilite”, a precizat marţi, edilul Mihai Chirica.

Policlinica Buna Vestire Craiova

El a amintit că în zonele de carantină oamenii se pot deplasa doar în condiţii clare şi că nu vor putea veni autocare spre Iaşi din localităţile cu rată de incidenţă ridicată.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei va anunţa în cursul zilei de miercuri programul manifestărilor religioase.

Politica