sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

ISU Olt atenționează asupra instalațiilor de încălzire improvizate

O dată cu sosirea sezonului rece își fac apariția și instalațiile de încălzire improvizate. Statistica incendiilor din ultimii ani, la nivelul județului Olt, arată că în această perioadă, majoritatea incendiilor care se manifestă la gospodăriile populaţiei, au drept cauze astfel de instalații improvizate. Din acest motiv ISU Olt ține să reamintească principalele măsuri ce trebuie respectate pentru siguranţa cetățenilor și a bunurilor acestora:

Verificarea mijloacelor şi instalaţiilor de încălzire şi a coşurilor de evacuare a fumului şi gazelor, periodic, cu personal specializat;  nu se vor introduce în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul; sobele de metal se vor amplasa la distanță de minim un metru faţă de pereţii din lemn sau alte materiale ce se pot aprinde uşor și nu se vor aşeza direct pe pardoseala combustibilă; folosirea sobelor cu uşi defecte este interzisă; nu este permis a se aprinde focul cu benzină sau alte lichide inflamabile; nu este permis să se aşeze, la mai puţin de un metru faţă de sobele metalice, la uscat, haine, rufe sau alte obiecte casnice care se pot aprinde; focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor.
Pentru mijloacele de încălzit locale sau centrale care folosesc combustibil gazos, recomandăm următoarele: montarea centralelor se va efectua numai de către personal autorizat; verificarea etanşeităţii conductelor de alimentare cu combustibil gazos; folosirea regulatoarelor de presiune în perfectă stare de funcţionare; suspendarea utilizării centralelor termice la apariţia avariilor sau a oricăror altor defecţiuni şi solicitarea intervenţiei persoanelor autorizate pentru înlăturarea deficienţelor apărute.


Conform datelor centralizate de Centrul Operațional Județean, în anul 2020, 112 incendii s-au produs la gospodării ale populației, iar 49 dintre acestea au avut cauza probabilă coșul de fum defect sau neizolat, precizează gazetaoltului.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica