joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Criză de benzină în Marea Britanie

Până la 90% din stațiile de benzină din Marea Britanie au rămas luni fără combustibil în marile orașe din UK, pe fondul gravei crize de şoferi de camion din această ţară după Brexit.

În acest context, unele benzinării s-au închis, iar la altele s-au format cozi de maşini care s-au întins pe kilometri. Asociația Transportatorilor Rutieri a estimat că Marea Britanie are nevoie de aproximativ 100.000 de șoferi de vehicule grele, iar criza de forță de muncă a fost agravată atât de pandemia de COVID-19, cât și de Brexit.

În schimb, guvernul britanic şi companiile petroliere spun că nu sunt motive de panică. Autorităţile au anunţat crearea unui sistem de vize temporare în încercarea soluţionării crizei de șoferi de camion, chiar dacă acest plan a fost criticat pe motiv că oferă doar o soluţie pe termen scurt.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cele mai afectate zone sunt cele urbane din Regatul Unit. Irlanda de Nord nu e afectată de această criză, informează BBC. Guvernul britanic ar putea ajunge chiar în situaţia de a pune armata să se ocupe de distribuţia benzinei în staţiile de alimentare cu carburanţi, scrie digi24.ro care citează CNN.

Asociaţia Retailerilor din Industria Petrolului (Petrol Retail Association – PRA) a declarat că două treimi din cele 5.500 de benzinării ale asociaţiei sunt complet goale, în vreme ce restul „vor seca în curând”.

Directorul PRA a dat vina pe aşa-zisele „cumpărături din panică”, cauzate de criza şoferilor din Marea Britanie care provoacă, la rândul ei, o serie de probleme de aprovizionare pentru mai multe industrii, inclusiv pentru supermarketuri şi reţelele restaurantelor de tip fast-food.

Ieşirea din UE a Marii Britanii a însemnat pierderea unui uriaş rezervor de mână de lucru. Peste 50.000 de emigranţi au plecat din Marea Britanie în al doilea semestru al anului trecut, potrivit unor estimări guvernamentale, iar analiştii se aşteaptă la un număr şi mai mare în acest an.

Politica