marți, octombrie 8, 2024

Ultima ora

Sport

Covid.19: Restricții dure pentru trei localități din Dolj! Craiova se apropie de 6/1000

Cazurile de Covid-19 se înmulțesc pe zi ce trece, în Dolj. Incidența întregului județ a crescut la 3,88 infectări la mia de locuitori. Rata de infectare din trei comune a depășit lejer pragul de 7,5 infectări la mia de locuitori. Este vorba despre Almăj (9,59), Malu Mare (8,51), Șimnicu de Sus (7,77) în care se vor aplica o serie de măsuri destul de dure. Astfel că, persoanele care nu au certificat verde sunt nevoite să respecte următoarele reguli:

Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20.00 – 05.00, cu următoarele excepţii13:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

Policlinica Buna Vestire Craiova

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului,
asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie

Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/ prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul orar 05.00 – 18. 00.

Potrivit raportării zilnice a DSP Dolj, Craiova a înregistrat astăzi 5,49 infectări la mia de locuitori fiind extrem de aproape de pragul de 6/1000 când școlile se vor închide și se va introduce carantina de noapte pentru persoanele care nu prezintă certificat verde.

Politica