joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Tânără amenințată cu pistolul în Băilești

O tânără de 19 ani din Băilești a sesizat poliția cu privire la faptul că un bărbat ar fi amenințat-o cu o armă de foc, pe o stradă din localitate. Posesorul armei, un bărbat de 38 de ani, tot din Băilești, a fost percheziționat de către oamenii legii, arma ne fiind găsită asupra acestuia. Până la urmă, pistolul a fost descoperit la locuință acestuia. Bărbatul a fost condus la secție pentru audieri și reținut pentru 24 de ore.
„Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Băilești au fost sesizați prin apel 112, de o tânără, de 19 ani, din Băilești, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe o stradă din localitate, a fost ameninţată cu un pistol.
La fața locului s-au deplasat imediat poliţiştii, care au stabilit faptul că, pe o stradă din Băilești, între aplantă şi un bărbat de 38 de ani, din Băilești, a izbucnit un conflict verbal, în urma căruia, bărbatul ar fi amenințat-o cu un obiect ce păręa a fi pistol. Totodată, la faţa locului, polițiștii au efectuat controlul corporal al bărbatului, nefiind găsit asupra acestuia obiectul la care tânăra a facut referire. În urma activităţilor specifice desfăşurate de polițiști cu sprijinul unor jandarmi din cadrul Grupei de Jandarmi Băilești, la locuința bărbatului în cauză, a găsită o armă prevăzută cu un  încărcător fără muniție. Arma a fost ridicată de poliţişti în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, din cercetări, poliţiştii au stabilit că arma în cauză face parte din categoria armelor neletale, despre care, bărbatul a declarat că ar fi achiziţionat-o din Italia şi nu ar fi declarat-o organelor vamale la intrarea în ţară.
Bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru audieri. În urma probatoriului administrat de polițiști,  bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ameninţare, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J.Dolj”, conform IPJ Dolj care a menționat și că în cursul zilei de duminică, cel în cauză urma să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești cu propunere de arestare preventivă.Cercetările sunt continuate de poliţişti sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești,  urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie legală.

Politica