joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Primăria Râmnicu Vâlcea va instala în municipiu 6 noi parcometre alimentate cu energie solară

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a achiziţionat 6 noi parcometre ce urmează a fi montate în vecinătatea unor parcări publice cu plată din oraș: str. General Magheru (Magazinul ”Veve”), str. General Magheru (vizavi de BCR), bd. Tineretului (Complex Comercial ”Hermes”), Grădina Zoologică, Spitalul Judeţean şi str. Nicolae Titulescu (zona ”Dovali”).

„Acestea se alătură celorlalte 6 astfel de echipamente amplasate pe str. Ştirbei Vodă, pe splaiul Independenţei (zona Stadionului Municipal), la Complexul Nord, la Şcoala Take Ionescu, în parcarea de la intrarea principală în Parcul Mircea cel Bătrân şi la Catedrala Ostroveni (acesta relocat de la Ştrandul Ostroveni, unde a funcţionat pe perioada sezonului estival).”, informează Primăria Râmnicu Vâlcea.

Noile echipamente ce urmează să fie instalate în cursul lunii următoare sunt alimentate exclusiv cu energia solară captată prin intermediul unui panou fotovoltaic. Potrivit autorităților locale, acestea parcometrele accepta ca mijloace de plată cardul bancar (inclusiv în variantă contactless sau prin aplicaţii dedicate pe telefoanele mobile), dar şi monedele, facilitând astfel achitarea parcării şi pentru persoanele mai puţin familiarizate cu aplicaţia TPark sau cu plata prin sms.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica