joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Secția de Gastroenterologie de la SJU Târgu Jiu și-a reluat activitatea

Pacienții vor putea fi internați, din nou, pe Secția de Gastroenterologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, începând de sâmbătă. Secția și-a suspendat activitatea timp de mai multe zile, din cauza unui focar de infecție cu noul coronavirus.

Șapte persoane au fost depistate, săptămâna trecută, cu Covid-19, atât cadre medicale, cât și pacienți. Aceștia au fost transferați la spitalul suport Covid din Târgu Cărbunești, Secția fiind supusă unui proces intens de dezinfecție.

„Acțiunea de dezinfecție terminală a fost realizată după depistarea unui cadru medical și a mai multor pacienți pozitivi la COVID-19. Angajatul SJU Târgu-Jiu se află sub tratament, la domiciliu, în prezent”, anunță reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În aceste momente, pacienții se află internați la unitatea medicală din Târgu Cărbunești, sau sunt sub tratament la domiciliu, potrivit pandurul.ro.

De asemenea, un alt cadru medical, de pe Secția de Ortopedie, a fost depistat cu Covid-19. Deoarece cadrul medical a purtat echipamentul de protecție cât și-a îndeplinit sarcinile de serviciu în timpul programului de lucru, personalul medical din cadrul acestei secții va fi testat doar dacă va prezenta simptome.

În prezent, niciun alt angajat al SJU Târgu-Jiu nu prezintă simptome ale infecției cu SARS-CoV-2

„Menționăm că la Secția Obstetrică-Ginecologie nu există nici pacienți și nici cadre medicale suspecte sau confirmate cu COVID-19”, au mai precizat reprezentanții spitalului.

Secția de Obstetrică-Ginecologie din cadrul SJU Târgu Jiu încă nu și-a reluat activitatea. Acolo, patru paciente și un cadru medical au contractat virusul. De asemenea, un nou-născut a fost testat pozitiv cu infecția, fiind transferat la Secția Covid de Pediatrie. 

Politica