sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Continuă lucrările la podul de la Bucovăț


Lucrările începute cu mai bine de o lună în urmă la podul de la Bucovăț sunt în plină desfășurare și în aceste zile.
Președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile s-a declarat mulțumit de felul în care lucrările avansează, specificând că deși a început toamna, vremea bună de afară vine în ajutorul lucrătorilor. Deasemenea, Cosmin Vasile a menționat că între km 12 și km 17, se toarna peste 8000 de tone de asflat în aceste zile.
„Vremea bună de toamnă le permite constructorilor de pe drumul județean 552 să lucreze fără oprire. Am mers din nou pe șantierul acestui drum pentru a vedea cum avansează lucrările pe primul tronson.
Peste 8.000 de tone de asfalt se toarnă, în aceste zile, între kilometrul 12 și kilometrul 17. Numeroase forțe sunt angrenate pe șantier pentru ca ritmul de lucru să fie cât mai bun.
Am făcut o oprire și la podul de peste râul Jiu, din dreptul localității Bucovăț. Echipele de muncitori efectuează operațiuni minuțioase de sablare, grunduire și vopsire. În această etapă, specialiștii încearcă să identifice elementele deteriorate pentru ca acestea să poată fi reparate sau înlocuite”, a declarat Președintele CJ Dolj, Cosmine Vasile, care a reamintit și faptul că din cauza lucrărilor există mai multe restricții de circulație dar și trasee alternative.
Lucrările fac parte dintr-un proiect de reabilitare a drumului județean 552 Craiova – Cetate. Conform administrației județene, cu o valoare totală de 1.150.000 de euro, inclusiv TVA, lucrările de reabilitare a podului peste râul Jiu din localitatea Bucovăț sunt parte a unui proiect mai amplu, de aproximativ 50 de milioane de euro, finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, care vizează modernizarea DJ 552 Craiova – Cetate.
Pentru autovehiculele cu masa cuprinsă între 3,5 și 7,5 tone, au fost stabilite 2 rute alternative de ocolire pentru perioada în care se vor desfășura lucrările de reabilitare a podului din localitatea Bucovăț:
• varianta 1: DJ 552 – DJ 561A – DN 56 (DJ 552 – Unirea – Moțăței – intersecție DN 56 – Craiova)
• varianta 2: DJ 552 – DJ 552A – DC 99 – DN 56 (DJ 552 – Criva – Vârvoru de Jos – Bujor – Podari – Craiova)
În cazul autovehiculelor cu masa până la 3,5 tone, au fost propuse o serie de alternative care evită zona în care au loc lucrările:
pentru comuna Bucovăț
• varianta 1: DJ 552 – DJ 552A – DC 99 – DN 56 (Bucovăț – Criva – Vârvoru de Jos – Bujor – Podari – Craiova)
• varianta 2: DJ 552E – DJ 552A – DC 99 – DN 56 (Bucovăț – Leamna de Jos – Leamna de Sus – Criva – Vârvoru de Jos – Bujor – Podari – Craiova)
pentru comuna Caraula
• varianta 1: DC 10 – DJ 561D – DN 56 (Caraula – Izvoare – Giubega – Craiova)
• varianta 2: DC 10 – DJ 561G – DN 56 (Caraula – Izvoare – Galicea Mare – Craiova)
pentru comuna Orodel
• varianta 1: DJ 561D – DJ 552D – DJ 561D – DN 56 (Orodel – Cornu – Vârtop – Giubega – Craiova)
• varianta 2: DC 61 – DJ 606 (Orodel – Călugărei – Carpen – Craiova)
pentru comuna Sălcuța
• varianta 1: DC 101 – DJ 552A – DN 56 (Plopșor – Sălcuța – Tencănău – Mârza – Mărăcinele – Perișor – Craiova)
• varianta 2: DC 101 – DJ 552A – DC 99 – DN 56 (Plopșor – Sălcuța – Tencănău – Drăgoaia – Ciutura – Vârvoru de Jos – Bujor – Podari – Craiova)
pentru comuna Terpezița
• varianta 1: DJ 552 – DJ 552A – DC 99 – DN 56 (Terpezița – Lazu – Criva – Vârvoru de Jos – Bujor – Podari – Craiova)
• varianta 2: DJ 552 – DC 101 – DJ 552A – DN 56 (Terpezița – Plopșor – Sălcuța – Tencănău – Mârza – Mărăcinele – Perișor – Craiova)
• varianta 3: DJ 552 – DC 101 – DJ 552A – DC 99 – DN 56 (Terpezița – Plopșor – Sălcuța – Tencănău – Drăgoaia – Ciutura – Vârvoru de Jos – Bujor – Podari – Craiova)
pentru comuna Unirea: DJ 561A – DN 56 (Unirea – Moțăței – intersecție DN 56 – Craiova)
pentru comuna Vârtop: DJ 552D – DJ 561D – DN 56 (Vârtop – Giubega – Craiova)
pentru comuna Vela
• varianta 1: DC 63 – DJ 552 – DC 101 – DJ 552A – DN 56 (Vela – Plopșor – Sălcuța – Tencănău – Mârza – Mărăcinele – Perișor – Craiova)
• varianta 2: DC 63 – DJ 552 – DC 101 – DJ 552A – DC 99 – DN 56 (Vela – Plopșor – Sălcuța – Tencănău – Drăgoaia – Ciutura – Vârvoru de Jos – Bujor – Podari – Craiova)
pentru comuna Verbița
• varianta 1: DJ 552 B – DJ 561A – DN 56 (Verbița – Plenița – Unirea – Moțăței – intersecție DN 56 – Craiova)
• varianta 2: DJ 552B – DJ 561A – DC 58 – DC 10 – DJ 561D – DN 56 (Verbița – Plenița – Caraula – Izvoare – Giubega – Craiova)
• varianta 3: DJ 552B – DJ 561A – DC 58 – DC 10 – DJ 561G – DN 56 (Verbița – Plenița – Caraula – Izvoare – Galicea Mare – Craiova)
• varianta 4: DJ 552B – DC 61 – DJ 606 (Verbița – Călugărei – Carpen – Craiova).

Politica