Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Am fost și eu, demult, elev în prima zi de școală!

Publicat

pe

O să îmi fac prieteni? Mă voi descurca? Dacă nu știu să răspund? Toate întrebările au început să apară atunci când părinții au cumpărat primul ghiozdan.

Cumpărăturile de rechizite dau startul emoțiilor, iar vedeta e ghiozdanul. Urmează stiloul, pentru că în clasele primare, copiii își formează scrisul. Caiete, coperți, penar, pe scurt, o cheltuială solidă pentru părinți și încă o întrebare pentru viitorul elev: „Am ales bine? Colegii vor avea la fel?”.

Să spunem că alegerea rechizitelor e primul test al unui elev. Pe cel de-al doilea îl dă cu o seară înainte de prima zi, atunci când realizează că viața lui se va schimba radical în următoarele ore. Joaca nu va mai fi la fel, nici timpul liber. Prietenii își vor face alți prieteni, iar locul de joacă va fi mult mai gol în timpul săptămânii. Bunicii par mai departe decât de obicei, în timp ce vara capătă o însemnătate colosală, se transformă în „vacanța de vară”.

Până și să dormi devine un nou test. Nu e vorba tocmai despre acel somn de bebeluș, pentru că tu știi deja că urmează să faci primii pași către viața de om mare. Dimineața dai piept și cu emoțiile părinților, care au și ei de dat testele lor: nu întârzia, alege cel mai potrivit buchet de flori pentru învățătoare, pune-i copilului pachet la el și, cel mai important, explică-i că vei fi acolo pentru el înainte și după ore.

Testul 3: Careul
Majoritatea elevilor își întâlnesc învățătoarea și colegii în careu, așa cum i se spune terenului de sport în prima zi de școală. Îi dai florile învățătoarei și speri ca ea să fie blândă, înțelegătoare și un om mare de care să nu te temi mai mult decât o faci deja.

Testul 4 și unul pe care puțini îl uită: alegerea primului coleg de bancă
Majoritatea oamenilor mari își aduc aminte cum arăta băiatul sau fata lângă care s-au așezat în prima zi de școală. Poate a doua zi, învățătoarea i-a pus să-și schimbe locurile sau poate au rămas umăr la umăr ani de zile, dar acel copil nu este ușor de uitat. Câteodată primul coleg de bancă devine cel mai bun prieten, dar chiar dacă nu se întâmplă acest lucru, tot nu va fi ușor de uitat.

Testul 5 și ultimul din prima zi: prezentarea
 Învățătoarea strigă catalogul și tu, ca un om mare în devenire, spui primul „prezent” din anii de școală. Atunci chiar începe, totul se schimbă și nu mai ai cum să dai înapoi. Trebuie să faci tot posibilul să te adaptezi, să înțelegi că din acel punct au pornit majoritatea oamenilor și că restul depinde numai de tine. Categoric, toate aceste gânduri sunt la nivel inconștient, pentru că în mintea ta e doar momentul în care te vei întoarce acasă, în locul în care învățătoarea nu mai are atâta putere și totul te face să te simți în siguranță.

Știi că testele din prima zi de școală s-au terminat atunci când auzi, pentru întâia oară, clopoțelul. Este semnalul că poți pleca și sentimentul pe care îl ai atunci când ieși în curtea școlii este unic, iar când ajungi acasă, totul pare diferit. Dacă ești om mare, știi că acel sentiment a fost mai plăcut decât o zi liberă de la muncă și dacă ești copil și te gândește cum o să fie la muncă, ei bine, nu o face. Profită de timpul pe care îl ai acum, bucură-te de colegi, de emoții și de testele pe care le vei avea în fiecare zi de școală. Toate întrebările tale vor avea un răspuns, iar toate emoțiile pe care le vei avea te vor transforma într-un om mare.

Ai fost și tu, demult, elev în prima zi de școală

Fiecare persoană are propria poveste și a trecut prin emoții unice atunci când a devenit elev. Iată câteva dintre amintirile unor oameni mari, care nu și-au uitat prima zi de școală.

Daiana Purcel: „Am făcut clasa 1 în mediul rural, la Școala Gimnazială Crușeț. Așteptam începerea școlii simțind un amalgam de emoții, care mai de care mai puternice. Pe de o parte râvneam la viața de școlar, îmi doream sa fiu mare, ca sora mea, să învăț multe lucruri noi și sa leg noi prietenii. Însă, pe lângă aceasta curiozitate în ceea ce privește viața de școlar, își făcea loc și o mare teamă a mea: aceea de a nu mă integra în noul colectiv. Din fericire, doamna învățătoare a avut harul de a ne face sa ne simțim în siguranță încă din prima zi. O amintire ce nu o pot uita a fost momentul în care fiecare a primit câte un set nou de cărți, frumoase și colorate. Atunci s-a așternut brusc liniștea: fiecare copil era prea ocupat să descopere ce se afla între coperțile magice ale cărților. Acum, la 23 de ani, îmbrățișez meseria de educatoare și încă simt, an de an, fluturașii plini de emoții și speranțe ale unui nou început. Îmi doresc cel mai tare să fac ceea ce a făcut și doamna mea învățătoare: să fac copiii să se simtă iubiți și în siguranță”.

Daiana Purcel


Alexandra Floarea: „Două codițe, uniforma clasică albastră și o fetiță plină de emoții. Împreună cu mama și bunica am pășit pentru prima oară în curtea Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu din Craiova. Eram foarte supărată deoarece tatăl meu, învățător fiind, nu a putut să vină cu mine pentru că trebuia să întâmpine proprii elevi. Îmi amintesc treptele școlii pe care cu greu reușeam să le văd din mulțimea de elevi și părinți. Am intrat în clase. Doamnele învățătoare ne-au întâmpinat cu căldură și multe zâmbete iar toate fricile parcă dispăruseră instant. Cea mai dragă amintire din acea zi este o fotografie cu mine și abecedarul pe care și astăzi o păstrez cu drag în albumul foto.

Alexandra Floarea

Alexandru Scăunașu: „Am început școala în Arghezi (Nr. 11). Cel mai frică mi-a fost de temele pentru acasă. Îmi amintesc că prima zi de școală a fost una bună, mi-am făcut prieteni chiar din primul moment. Sunt oameni cu care mai țin legătura și în ziua de azi, din 1999”.


Liviana Nicolae: „Prima zi de școală nu se uită niciodată. Prima învățătoare, abecedarul, emoțiile unui nou început. Îmi aduc aminte hărmălaia din curtea școlii, entuziasmul copiilor la prima întâlnire cu învățătorul, dar și cu viitorii colegi. Eram în Colegiul Național Nicolae Bălcescu, acum Colegiul Național Carol I. În 2004, cu mami de mână, îmbrăcată în uniformă albastră și pantofi albi lucioși. Aveam ghiozdanul în spate și un buchet de flori mare, special ales pentru doamna învățătoare. Timpul a trecut, am 24 de ani și un gol în stomac de fiecare dată când începe școala. Retrăiesc emoțiile când văd copilași cu buchetul de flori în mână și tare mult mi-aș dori să dau timpul înapoi să mai fiu iarăși ca ei”.

Liviana Nicolae

Gabriel Apostol: „În prima zi de școală mă simțeam entuziasmat, fericit pentru că urcam prima treaptă din viață. Îmi era teamă de cum o să mă înțeleg cu colegii și profesorii. Dar în același timp mă simțeam împlinit și pregătit să încep școala alături de fratele meu, amândoi curioși fiind de ce va urma pe parcursul următorilor ani. Am legat prietenii cu fete și băieți cu care și în prezent vorbim și ne întâlnim deseori, oameni cu care stăm de vorbă sau ne vedem la petreceri, uneori ne facem chiar și concediile împreună”.

Alexandra Măndoiu: „Eu am fost un copil foarte rușinos și prima zi de școală a venit cu un val de emoții. Eu am făcut doar grupa pregătitoare la grădiniță, dar cumva am fost pregătită din timp cu ce înseamnă clasele primare. Emoțional nu am știut ce mă așteaptă. Și acum îmi amintesc uniforma, rochița aceea în carouri cu șortul albastru, cele două codițe în păr, ghiozdanul cât mine de mare și bucuria de a-mi cunoaște noii colegi”.

Alexandra Măndoiu

Daniel Stan: „Pentru mine, prima zi de școală a fost puțin așa „scary” pentru că, deși știam într-un fel cum e de la fratele meu mai mare, nu trăisem niciodată acele emoții pe pielea mea. M-a ajutat și faptul că nimerisem în clasă cu unul dintre cei mai buni prieteni și anii ce urmau nu aveau să fie decât distractivi. Și acum îmi amintesc cum s-a făcut acel „culoar” de flori, făcut de cei mari pentru a primi boboceii. Una din cele mai amuzante întâmplări este clasica „bătaie” cu cornul și lapte din care mereu ieșea dezastru și profesoara ne certa. Nu aveam nicio frică la momentul respectiv, doar că, în prezent, când mă gândesc, realizez că singura mea frică era că o să se termine prea rapid”.

Cristina Pleșoianu: „Eram foarte emoționată. Mă gândeam să nu greşesc ceva şi mă duceam la învățătoare după fiecare cuvânt scris (sau ce făceam noi), doar să mă asigur că fac bine. Ea era foarte drăguță şi îmi zicea că e totul bine”.

Redacția Jurnalul Olteniei, în prima zi de școală

Andreea Tigoianu: „Prima zi de școală… nu pot să spun că mi-o amintesc perfect, însă nu ai cum să o uiți. Agitație, lume multă, părinți copleșiți de emoții, copii pe care nu îi știai, pentru că nu erau cei cu care ieșeai tu în fața porții să te joci. Dar erau cei cu care urma să legi prietenii, mai mult sau mai puțin strânse peste ani. Îmi amintesc că m-am pus cuminte în bancă, în clasa în care părinții mei au fost informați că am intrat. Acolo, zeci de copii cu ochii mari, alături de părinți emoționați, formau colectivul clasei I, seria E. M-am pus lângă o fetiță în bancă, cea care mi-a fost colegă aproape patru ani, până am terminat clasa a IV-a (ulterior, clasele V-VIII le-am făcut la seria A).  Nu pot să spun că mi-a fost teamă de ceva… mai ales că primele zile erau o agitație continuă. M-am acomodat repede și m-am împrietenit cu toți colegii de atunci. Din prima zi de școală nu am o imagine sau o amintire foarte clară, însă după primul an de școală, mi-am dat seama cât de mult îmi plăcea să îmi petrec timpul cu colegii, având în vedere tristețea cu care mă întorceam acasă și entuziasmul cu care așteptam a doua zi de școală. Am 23 de ani acum, iar clasa I am făcut-o la Școala Gimnazială Mircea Eliade Craiova, acolo unde am și terminat ciclul gimnazial, alături de niște dascăli excepționali”.

Andreea Tigoianu

Claudia Grosu: „Prima zi de școală avea să fie foarte diferită față de grădiniță, spre uimirea mea. Am făcut școala primară și generală în Coțofenii din Dos, unde nu eram așa de mulți copii și unde învățătorul și profesorii și-au dat cât mai mult silința cu noi. În prima zi de școală, mare mi-a fost mirarea când în clase nu mai erau jucării ca la grădiniță, nu mai era căsuța de păpuși, nu mai era nimic, pierdusem totul. În mintea mea voiam doar să ajung acasă la păpușile și pisicile mele fiindcă eram tare fericită cu ele. Locul jucăriilor a fost luat de caiete speciale și stilouri, de abecedar și de litere și cifre. Cel mai frică mi-a fost de învățător. Era un domn înalt, cu o voce puternică și care se înfuria dacă erai năzdrăvan la orele lui”.

Claudia Grosu

Gabriela Tănasie: „Prima mea zi de școală a fost una plină de emoție, am pășit timidă spre sala de clasă, nerăbdătoare să-mi cunosc colegii și ce avea viața să-mi ofere. Am avut norocul de a întâlni oameni bine pregătiți din învățământ care au contribuit extrem de mult la dezvoltarea mea ca elev. Am studiat la Școala Nr.16 (acum Școala Ion Creangă) din Craiova, o școală din cartierul în care locuiesc. Dintotdeauna mi-a plăcut să învăț, pentru mine stresul și emoțiile au fost constructive și așa am ajuns să am aspirații înalte în viața de adult. Din școala primară am legat și o frumoasă prietenie cu colega mea de bancă și pot spune că și azi ne înțelegem la fel de bine ca atunci când eram mici”.

Gabriela Tănasie

Alexandru Nica: „Emoție și curiozitate. Ar fi sentimentele care mă înconjurau în prima zi de școală. Senzația de nou, la 7 ani, nu era una confortabilă. Dar echilibrat de curiozitățile specifice vârstei, prima zi de cursuri îmi amintesc ca fiind una specială. Unii mai tăcuți, alții mai vorbăreți, unii timizi, alții mai cu tupeu, cât se poate la 6-7 ani. Per total, deși cu majoritatea colegilor cunoscuți atunci nu am ținut legătura, între timp mutându-mă la altă clasă, sunt și oameni cu care încă vorbesc”.

Lucian Sandu: „A trecut ceva timp de la prima zi de școală. Era o zi însorită și călduroasă. Nu am avut emoții pentru că în primul rând nu știam ce sunt acelea, iar în al doilea rând m-a ajutat și faptul că mulți dintre colegi erau prieteni de la bloc, cu care petrecusem oricum timp la joacă în anii precedenți. Țin minte că terenul de sport de la Henri Coandă era plin de copii, părinți și învățătoare. Eu am început școala în `91. Pe atunci nu erau „poze din prima zi”. Pozele se făceau organizat, câteva săptămâni mai târziu. Nu mi-a fost frică de nimic, pentru că școala era peste drum de casa mea și învățătoarea mea era vecină cu mine”.

Lucian Sandu

Pentru mine, cel ce vă scrie acum, o parte din amintirile din prima zi de școală sunt în rândurile de mai sus, în care ar putea să se regăsească mulți elevi speriați sau entuziasmați. Aveam aproape 8 ani, mama a ținut să mă dea mai târziu la școală, pentru că ea, demult, a fost cea mai mică din clasa ei. Așa am  ajuns eu cel mai mare din a mea. Pentru un copil, prima zi de școală e ceva mai mult decât examenele de Capacitate sau Bacalaureat. Emoțiile din acea zi sunt confundate cu frica și, nu puțini oameni retrăiesc acel fior în fiecare an, în septembrie.

Cătălin Anghel

Acum, la început de toamnă, până și duminicile îmi dau senzația că a doua zi mă voi duce la școală. Prima zi mi-a lăsat câteva amintiri, de la mirosul cărților, până la părinții care parcă erau mai îngrijorați decât noi. Abia așteptam să plec la mine acasă, să se termine ziua aceea. Nu a durat prea mult, dar pentru mine au fost cele mai lungi două ore pe care le-am petrecut la școală.

Continue Reading

© 2021. Toate drepturile rezervate.