Un gând rău, o vorbă răstită, o înjurătură, o palmă, un pumn și tot așa. Aceștia nu sunt altceva decât pași spre un comportament agresiv, toxic, regăsit în prietenii, cupluri sau căsnicii, un comportament ghidat de violența domestică.
Zilnic, zeci de femei sunt agresate de partenerii loc, fie ei soți sau concubini. Alături de ele sunt copii, bătrâni sau chiar bărbați, agresați și ei la rândul lor. Cu toate acestea, din sutele de cazuri, doar câteva ajung în atenția poliției și alte câteva, mult mai puține evident, se aleg cu o rezolvare. Și mai puține sunt cazurile în care salvarea vine de la oamenii din jur.
Potrivit unui studiu, în România, anul trecut, aproximativ 10.000 de femei au fost bătute de partenerii de viață, iar alte 72 au decedat din această cauză. Cifrele sunt alarmante, ceea ce face ca fenomenul violenței domestice să nu mai fie unul neștiut de ochii lumii. Dimpotrivă, oamenii asistă, se uită, află ulterior, dar nu tot nu se implică. De ce? Motive pot fi multe, de înțeles sau nu. Dar în tot acest timp cât lumea privește nepăsătoare, aproapele nostru este rănit.
Totodată, un sentiment de reticență vine și din partea victimelor care preferă să treacă cu vederea abuzul iubitului, soțului, amantului sau tatălui. Ori bătrânul care este bătut de copil sau nepot. Probabil că cea mai logică explicație și cea mai des auzită ar fi teama că s-ar întâmpla din nou și din nou ori chiar ar putea fi mai rău. Și astfel victima se învârte într-un cerc vicios din lipsa curajului de a vorbi.
Există totuși și posibilitatea ca persoanele vătămate să mărturisească drama prin care trec și cu toate acestea să nu se întâmple prea multe. Autoritățile fie nu le bagă prea mult în seamă, fie sunt emise ordine de protecție împotriva agresorului, însă în zadar, interdicțiile fiind încălcate.
Aproape 100 de ordine de protecție emise în Dolj, anul acesta
Astfel de situații nu ne sunt deloc străine, însă uneori oamenii poate că privesc cu prea multă superficialitate ce se petrece în jur și omit să vadă ceea ce este cu adevărat important. Violența domestică nu este o noutate nici în județul Dolj, unde numai anul acesta au fost emise 84 de ordine de protecție.
„În primele 7 luni ale anului 2021 au fost emise de către poliţişti 84 de ordine de protecţie provizorii, în conformitate cu Legea 217 din 22 mai 2003 (Republicată), privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice”, a transmis, pentru cotidianul regional „Jurnalul Olteniei”, Mihaela Sadoveanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj.
Cu siguranță numărul acestora ar fi mult mai mare dacă victimele sau chiar persoanele care asistă la acte de violență domestică ar sesiza poliția. Ori, chiar dacă poliția este anunțată, există și situații în care victimele preferă să lase lucrurile așa și să nu fie emis un ordin de protecție în numele persoanei vinovate, să nu depună plângere.
Astfel de cazuri nu ar trebui trecute cu vederea, având în vedere modalitățile extrem de ușoare prin care oamenii legii pot fi anunțați.
În conformitate cu Ordinul 146/2018 din 11 decembrie 2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violenţă domestică de către poliţişti, intervențiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se realizează ca urmare a sesizărilor: prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgenţă; formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităților de poliție de către persoanele implicate în actele de violență domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violență domestică sau de către alte persoane; din oficiu.
„În situaţia în care sesizarea este realizată în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităților de poliție de către persoanele implicate în actele de violență domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violență domestică sau de către alte persoane, polițistul care preia sesizarea va gestiona intervenţia şi emiterea ordinului de protecţie provizoriu, indiferent dacă victima reclamă sau nu săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, aplicând în mod corespunzător prevederile Ordinul 146/2018.
Cu ocazia intervenției, în vederea stabilirii existenței unui risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situația de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului.
În situația în care concluziile rezultate în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului indică existența unui risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, polițistul care a întocmit formularul de evaluare a riscului emite ordinul de protecţie provizoriu”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.
Frica de repercusiuni – motivul principal care îi face pe oameni să nu intervină
Și cu toate că agresorii devin din ce în ce mai numeroși, iar victimele, implicit, mai tăcute, oamenii din jur preferă să nu se bage. Unde este „spiritul civic” despre care vorbesc toți și cu care se mândresc? Unde au dispărut empatia și grija față de aproape?
Despre acest subiect am discutat în detaliu cu psihologul clinician Mihai Jianu, dar și cu sociologul Costi Crăițoiu, întrucât înțelegerea motivelor pentru care oamenii nu intervin în cazurile de violență domestică este mult prea complexă.
Pe de-o parte, din perspectivă psihologică, frica de ce se poate întâmpla apoi îi face pe oamenii care asistă la cazurile de violență domestică să stea deoparte, acesta fiind cel mai des întâlnit motiv.
„În mediul rural și chiar urban, apare violența mai mult pe lipsa de maturitate, visele unuia, dorințele altuia și, foarte important, lipsa de comunicare, o comunicare profundă, bazată pe nevoi. Trebuie să te pliezi pe cel de lângă tine, nu doar să ceri. Este foarte important momentul comunicării.
Ține mult de crearea problemelor, nu vrei să te implicit, să fii chemat ca martor, pierzi timp. Și mai sunt și motive precum prejudecățile față de femei sau faptul că unora le e teamă să nu-și ia bătaie și astfel eviți să te bagi. Oamenii aleg să stea în banca lor. Și mai este un lucru foarte important, ar trebui să avem poliție mai multă, să inspire o siguranță pe stradă, te duci să chemi polițistul din colțul străzii. Oamenii sunt reținuți și cumva, pe bună dreptate.
Pentru a avea curaj să intervii în astfel situații cred că e important să citești, e un lucru venit din copilărie. Să citești, să știi legile, să știi ce drepturi ai, unde să te încadrezi. Nu suntem educați. Trebuie să facem educație pe toate planurile, nu să facem ce se face acum la școală, împușcat de note. Agresivitatea vine din lipsa de educație, comunicare, din asocierea cu persoane care nu sunt tocmai ok.
Și mai apare și frica – sunt capabil să intervin? La vreo ceartă între doi șoferi, pune unul mâna pe levier și îmi dă în cap, ce fac? Până vine poliția… Oamenii sunt reticenți, nu vor să se bage, să piardă timp ca martori prin tribunale.
Nici comunitatea nu este educată, revin iar la educație. Oamenii iau victimele peste picior, le judecă. Nici nu avem modele, ce-i drept, nu vezi la televizor sau în ziar modele în acest sens”, potrivit psihologului Mihai Jianu.
În ceea ce privește victimele, sfatul cel mai constructiv pe care ar putea să-l primească face trimitere strict la comunicare. A vorbi cu ceilalți despre ce s-a întâmplat, a povesti, a face demersurile legale în urma unui conflict cu partenerul de viață sunt pașii ce trebuie urmați pentru a ieși din capcana violenței domestice.
„Victimele nu vor să meargă mai departe la poliție pentru că o urăsc, dar nu e în regulă asta. Nu este de vină poliția, ci procurorul care îl lasă liber pe agresor, consideră că nu este pericol pentru societate. Dacă ai bani, plătești procurorul și ai scăpat.
Foarte important este ca victimele să comunice, în primul rând. Să spună că au fost bătute, maltratate, să se descarce. Și asta nu se întâmplă în majoritatea cazurilor. Probabil că de rușine, nu vor să afle lumea și uite așa încep acuzațiile. Ba că a fost vina victimei, că s-a îmbrăcat indecent, că s-a expus și aleg să tacă din gura. Și dacă nu vorbesc, nu trag un semnal de alarmă. Deși se întâmplă foarte multe cazuri, nu spune nimeni, nu recunoaște. Poate victima îi spune unei prietene și gata, se închide cercul și avem impresia că trăim toți într-o lume roz, ceea ce este totul eronat”, a conchis Mihai Jianu, psiholog clinician.
Violența domestică nu ține neapărat de nivelul de educație
Chiar dacă cele mai multe cazuri în care femeile sunt victimele bătăilor primite din partea partenerilor provin din medii unde educația nu este piatră de temelie, astfel de situații nu se regăsesc doar în acele zone.
Sociologul Costi Crăițoiu este de părere că violența în căsnicii este probabil să apară atât în rândul persoanelor educate, cu studii, cât și în rândul celor cu o cultură și o educație mut sub limită. Cu toate acestea, cazurile devin cunoscute când deja este prea târziu și victimele ajung în spital.
„Violența domestică poate fi împărțită în mai multe subiecte, între care cea împotriva copiilor, bătrânilor sau a femeilor. În România, cele mai multe cazuri sunt îndreptate împotriva femeilor și copiilor.
Există încă o reminiscență în aceste sens, este cumva acceptată violența domestică, și de o parte și de alta, a agresorului și a victimei. Ține mult de educație, doar că violența se manifestă și în rândul persoanelor educate, dar acest lucru nu se prea știe. Procedural, se înregistrează cazurile de violență în familie direct la spital, când persoane din familie ajung rănite și recunosc.
Cea mai întâlnită formă de violență este cea a controlului, de a arăta cine deține puterea. Sunt multe cauze care conduc la treaba aceasta, întâlnite în rândul adolescenților și nu numai. Am văzut că a început acum să se promoveze și o abordare nu tocmai în regulă la adresa femeilor, dacă ne uităm la versurile melodiilor sau la postările din rețelele sociale, la cum discută anumiți bărbați despre femei, la ce apelative folosesc, cu câtă vulgaritate se exprimă. Și asta conduce cumva la acceptarea unei imagini vulgare și permite violența într-o oarecare măsură”, a spus sociologul.
Apropiații nu intervin pe principiul că „ei se ceartă, ei se împacă”
Pe lângă teama de a interveni, oamenii sunt reticenți vis-a-vis de cazurile de violență domestică înregistrate în căsnicii din pricina faptului că partenerii oricum se vor împăca, dând totul uitării.
„Nu numai în România nu se intervine, pentru că familia este considerată un mediu care are o anumite intimitate și se merge pe principiu <<nu ai voie să te bagi>>, deși legislația permite acest lucru. Dar oamenii preferă să nu se amestece, pentru că sunt și cazuri când intervenția din exterior, fie că este a familiei, fie că este a poliției, este foarte categorică și mai apoi între victimă și agresor lucrurile se așază. Este și o vorbă la noi în popor, ei se ceartă, ei se împacă și după tot pe mine se supără.
Au fost cazuri de persoane agresate pe stradă și nimeni nu s-a băgat sau se intervine foarte târziu. S-a constatat că atunci când sunt mai mulți martori la un eveniment, atunci intervenția devine mai târzie, pentru că într-o situație publică noi nu ne comportăm ca persoane, ci ca inși. Te gândești că dacă nu reacționezi tu, reacționează altcineva. Este mai probabil ca la un incident cu două persoane prezente să se intervină mai rapid decât la unul cu mai mulți martori. Lucrurile nu sunt clare, nu știi ce să faci. Oamenii aleg să nu se expună.
Sunt mai multe motive pentru care victima alege să nu vorbească; poate fi vorba de un caz izolat, precum pierderea cumpătului într-un anumit moment și în relația respectivă să treacă printr-o reconciliere sau pur și simplu să îi fie rușine să comunice lucrul respectiv.
Totuși, cele mai multe cazuri de violență domestică se întâmplă în rândul femeilor dependente financiar de parteneri, în special în mediul rural, dar nu nu numai acolo. Și mai este și stigmatizarea socială, pentru că unele persoane au rușinea de a fi judecate.
Și, să nu uităm, există și teama. Sunt femei care un istoric al relațiilor violente și ele nu știu că se poate și în alt mod, fără violență. Iar violența este graduală și pornește de la o înjurătură, o jignire, o amenințare și ajunge la loviri și alte chestii mai grave”, a completat sociologul Costi Crăițoiu.
Victimele preferă să sufere decât să-i lase pe apropiați să intervină
Chiar dacă unele persoane sunt hotărâte să intervină în anumite situații tensionate, faptul că însăși victimele nu le lasă ar trebui să tragă un semnal de alarmă. De acest context s-a lovit un tânăr din Craiova, care a povestit că nu a fost lăsat să intervină de victimă și să anunțe poliția după ce aceasta a fost bătută crunt de soțul ei.
„Am asistat la o întâmplare de genul acesta, da, în curte la niște vecini. De fapt, eu venisem cumva după ce femeia respectivă a fost bătută. Ce m-a frapat a fost că nu a recunoscut că a fost bătută de soțul ei, a zis că s-a împiedicat și a căzut de pe scări, dar în mod cert nu era așa.
Femeia era plină de sânge pe față și avea una din mâini umflată rău, o atinsese bine. Dar n-a vrut să spună adevărul, deși ne-am prins. Cică ar fi căzut de pe scări. Am înțeles de la el că s-ar fi certat că ea era geloasă, văzuse o poză cu o femeie dezbrăcată pe telefonul lui și de acolo ar fi început totul. El nu părea lovit, rănit, cel puțin nu așa cum era ea.
N-a vrut să depună plângere sau să fie de acord să i se facă un ordin de protecție de către poliție. Asta e… N-am putut interveni nici eu în vreun fel sau altul, nu a ascultat de nimeni”, a spus Mihai, un tânăr de 22 de ani din Craiova.
Victimele sunt de toate vârstele, de la copile, femei adulte sau chiar trecute de 70 de ani. Cazurile sunt diversificate, iar tăcerea, aceeași.
„Știu un caz destul de apropiat. Ea, în jur de 70 de ani, el, mult mai trecut, 80 și ceva. Nu e neapărat vorba că o bate, ci că o forțează să întrețină relații sexuale cu el, dar poate se mai ajunge și acolo.
Și nu e de acum povestea, e de zeci de ani, o căsnicie întreagă. Nu ai zice că au probleme când îi vezi pentru prima dată, dar numai ea știe prin ce trece. Niciodată nu a vrut să vorbească cu cineva specializat, să primească ajutor, nu a lăsat pe nimeni să intervină și așa a trecut timpul. Au copiii mari, aproape de 40 de ani. Nu știu cum or fi fost amândoi în tinerețe, dar acum, la bătrânețe, lucrurile nu sunt tocmai roz.
El nu s-a oprit, probabil e vreo boală, ceva, e bolnav, iar ea… a zis că lasă că o trece, că au și ei atâția ani împreună, o casă, o familie, că n-are unde să se mai ducă acum. Poate i-a fost și teamă, cine știe, sau poate pur și simplu n-a vrut. Și uite așa nu și-a dat seama când a trecut timpul și a rămas în același stadiu. Dacă nu a pus punctul pe i la început de drum, când se întâmplau astfel de episoade, sau chiar și ceva mai puțin grav, acum e greu, e deja prea greu…”, ne-a mărturisit Irina, o craioveancă în vârstă de 45 de ani.
