joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

INS: Procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, comparativ cu anul trecut

Populaţia rezidentă a României a fost, la 1 ianuarie 2021, de 19.186.000 persoane, în scădere cu 142.600 persoane faţă de 1 ianuarie 2020, cauza principală a acestei scăderi fiind sporul natural negativ, iar al doilea motiv îl constituie fenomenul de emigrare. Populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (53,6%, respectiv 51%), iar fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze, ridicându-se la 123,9 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani, arată noile date oferite de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„La 1 ianuarie 2021 populaţia rezidentă a fost de 19.186.000 persoane, în scădere cu 14.600 persoane faţă de 1 ianuarie 2020. Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depăşind numărul născuţilor-vii cu 120.273 persoane). Populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (53,6%, respectiv 51%)”„, arată noile date oferite de INS.

Populaţia rezidentă cuprinde totalitatea persoanelor (cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie) care au reşedinţa obişnuită în România, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit sursei citate, fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze (ridicându-se la 123,9 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani ajungând la 715 mii persoane (3.707.000 faţă de 2.992.000 persoane), în creştere faţă de 630.000 persoane la 1 ianuarie 2020.

Raportul de dependenţă demografică a crescut de la 53 la 53,6 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte.

Soldul migraţiei internaţionale temporare de lungă durată a fost negativ (- 28.825 persoane).

La 1 ianuarie 2021, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 10.286.000 persoane, în scădere cu 1,6% faţă 1 ianuarie 2020. Populaţia feminină la 1 ianuarie 2021 a fost de 9.795.000 persoane, în scădere cu 0,7% faţă de aceeaşi dată a anului precedent.

Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2020 remarcându-se creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 120,8 (la 1 ianuarie 2020) la 123,9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2021).

Ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populaţie a înregistrat o scădere de 0,1 puncte procentuale (de la 15,7% în 2020 la 15,6% la 1 ianuarie 2021), în timp ce ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în total populaţie a înregistrat o creştere de 0,4 puncte procentuale (de la 18,9% în 2020 la 19,3% la 1 ianuarie 2021). Astfel, raportul de dependenţă demografică a crescut de la 53 (la 1 ianuarie 2020) la 53,6 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2021).

„România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării. Soldul migraţiei internaţionale în anul 2020 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranţilor cu aproape 29.000 persoane. În cursul anului 2020, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (54,1%). Şi în rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (60,5%)”, arată datele INS.

Politica