vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Analize preventive pentru vâlcenii de peste 40 de ani


Vâlcenii care au împlinit vârsta de 40 de ani beneficiază de analize de sânge preventive, în cadrul unui pachet de bază pus la dispoziție de Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea (CAS). Printre analizele la care face referire pachetul se regăsesc hemoleucoglama completă, glicemia, dar și analize de screening atât pentru bărbați, cum ar fi cele pentru prostată, cât și pentru femei, în privința celor pentru problemele tiroidei.
„Analizele medicale de laborator – recomandate de medicii de familie persoanelor asimptomatice cu vârsta > 40 ani, în cadrul consultațiilor preventive din pachetul de bază (în baza biletelor de trimitere pentru consultații preventive – conform model anexat mai jos), pot fi acordate de furnizorii de servicii paraclinice și peste valoarea de contract lunară.
Aceste analize medicale pentru persoanele asimptomatice cu vârsta > 40 ani (în cadrul consultațiilor preventive din pachetul de bază), sunt decontate de CAS Vâlcea laboratoarelor și în situația în care fondurile alocate de instituția noastră au fost epuizate la momentul în care asiguratul solicită acordarea serviciilor recomandate. Asiguratul va beneficia de investigații, urmând ca laboratorul să primească ulterior contravaloarea lor, peste valoarea de contract, prin încheierea unui act adițional.
Investigaţiile paraclinice recomandate pentru prevenţie persoanelor asigurate asimptomatice cu vârsta > 40 ani sunt:
Hemoleucogramă completă, VSH, Glicemie, Colesterol seric total, LDL colesterol, Creatinina serică, PSA la bărbaţi, TSH şi FT4 la femei. Precizăm și faptul că, niciun furnizor de servicii paraclinice nu poate refuza acordarea investigațiilor recomandate de medicul de familie în cadrul consultației de prevenție pentru asiguratul din lista proprie cu vârsta de peste 40 de ani, pe motiv că s-au epuizat fondurile.
Îi încurajăm pe toți asigurații care întâmpină astfel de probleme să sesizeze CAS Vâlcea, la numărul de telefon al Directorului General 0744/561.726 sau pe adresa de e-mail a institutiei, pentru remedierea unor astfel de situații”, anunță CAS Vâlcea.

Politica