„…acei ce compun grosul de flibustieri politici sunt bugetofagii, cumularzii, gheşeftarii de toată mâna… aflaţi pretutindeni, în administraţie, în finanţe, în universităţi, pe jeţurile de miniştri, fizionomii nespecializate, protoplasma de postulanţi care tratează totul cu egală suficienţă,… înmulţirea claselor consumatoare şi scăderea celor productive, iată răul organic, puterea productivă a naţiei nu poate să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de organizaţie şi de civilizaţie străine, introduse cu grămada în ţara noastră,… iar mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara asta, pentru mită, capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii…” – Mihai Eminescu.
Scriam despre oglinda tragică (1945-1989 = 44 de ani, 1989-2022 = 33 de ani) a fiinţei unui popor blestemat de Istorie, poporul român, locuitor în „Grădina Maicii Domnului”, şi pierdut în Istorie pe cont propriu, fără şanse de reînviere, fiindcă, populaţie devenind, e credincios de ocazie, şi religios de ocazie, adică un „nemic” (de unde şi expresia: oameni de nimic). În acea epocă, anterioară ciclonului din decembrie 1989, ciclon programat unde se programează Umanitatea, în zile de răgaz, Mircea Anastasie Borcan (colegul meu de liceu) urcă, zice colegul meu de facultate, Dan Lupescu, din Petroșani, deseori spre piscurile pierdute în nori, chemat de altarele celeste și de vocile nebănuite ale pelasgilor, agatârșilor și proto-geților, stătu de vorbă cu stră-Moșul Zamolxe, antemergător al lui Iisus cu 1.440 de ani, apoi cu Zalmoxe, la a cărui Academie din Carpații Meridionali se școli însuși Pitagora, cu vreo 535 de ani înainte de Hristos, descoperi cele zece Legi Belagine/ Legile Frumoase, pe ale căror principii se întemeiază tot Neamul nostru cel Mare, de atunci și de acum.
Mai mult decât atât, avem indicii indubitabile că însuși Iisus Hristos se adăpă de la/ și se formă la izvoarele incomparabile, de aici, din spațiul Munților noștri, ale izvoarelor Spiritului și Spiritualității Zalmoxiene. Se școli AICI Iisus Hristos.
Și fu chiar preot, înalt sacerdot Zalmoxian – cel puțin opt ani -, înainte de a intra triumfal și solitar, în zi de Florii, în Ierusalim, pe asinul său adorabil prin tăcere, sfioșenie și loialitate, după ce „scosese viile” bahice, aprige distrugătoare de „identitate”. Deoarece NU există evrei ale căror nume să se termine în „US” (IisUS), putem afirma că Fiul Omului și Fiul lui Dumnezeu NU are/nu au obârșii în ceea ce, cu toții, numim Țara Sfântă. Poate că tocmai de aceea ACOLO a fost răstignit, ci nu în spațiul mirific, natal, din care veneau cei Trei Magi de la Răsărit, adică de la noi, de aici, din viitoarea Românie de azi, Dacia de ieri, Grădina SPIRITUALĂ a Maicii Domnului.
Dacă vremea și vremurile se vor coace, până în 2030, devenind rumene, aurii, strălucitoare, actorul de excepție Dorel Vișan (magnific Psalmist, cu mult mai mare decât el însuși se percepe ca actor și cu mult, mult mai mare decât, la un loc, Alexandru Macedonski, Tudor Arghezi și ceilalți vreo două sute de psalmiști contemporani!) va afirma, fără teamă, că prietenii săi și ai noștri din TIBET, acei călugări de taină, NU sunt decât strănepoții moșilor noștri zalmoxieni, trimiși să lumineze însuși Răsăritul. Prima migrație – de acum mii de ani – NU a fost, cum susțin falsificatorii de istorie – de la Est spre Vest, ci dimpotrivă. TOATE limbile și civilizațiile de pe Terra au roit din nucleul primordial al omenirii, de aici, din DACIA, teritoriu al Atlantidei și al Hiperboreenilor. LIMBA era una și aceeași, a întregii Europene. Străbunica Latinei, născută tot dintr-o Limbă traco-geto-dacică. Latină care nu a fost niciodată vorbită decât în administrație și în armată. O cunoșteau mai puțin de cinci la sută dintre cei numiți romani.
Sunt, spusele de mai sus, o divagaţie „informativă”, exhaustiv redată în cartea mea „Biblice, Dacice…”, care ne va ajuta ca în editorialul de mâine să venim cu picioarele pe pământ pentru a constata, dureros la culme, că involuăm fără oprire… În editorialul de mâine, lăsând în istorie Istoria, revenim în real…
