marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Guvernul abrogă ordonanța care interzice debranșarea de la curent electric sau gaze a rău-platnicilor pe perioada stării de alertă

Guvernul urmează să abroge în ședința de joi, prin ordonanţă de urgenţă, articolul din OUG 70/2020 care prevede că operatorii de transport şi distribuţie energie electrică şi gaze naturale nu pot debranșa rău-platnicii până la încetarea stării de alertă.

„Prezentul proiect de act normativ are drept scop abrogarea prevederilor articolului 72, alineat (1) din OUG nr. 70/2020, în vederea revenirii la prevederile legislative anterioare intrării în vigoare a OUG nr. 70/2020, care permit – în condiţii contractuale reglementate – deconectarea clienţilor finali rău-platnici. De asemenea, este avută în vedere şi includerea unei perioade de tranziţie de 90 de zile, în timpul căreia clienţii finali care au beneficiat de prevederile articolului 72, alineat (1) ale OUG nr. 70/2020 nu pot fi deconectaţi pentru debitele restante aferente perioadei de aplicabilitate ale respectivelor prevederi, aceştia având posibilitatea să identifice, împreună cu prestatorii de servicii din domeniile energie electrică şi/sau gaze naturale şi în funcţie de situaţia proprie, soluţii pentru achitarea debitelor restante”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanță de urgență.

Totuși, debranșarea rău-platnicicilor nu se va putea face mai repede de 90 de zile de la intrarea în vigoare a noului act normativ, pentru a oferi un răgaz pentru găsirea de soluții pentru achitarea datoriilor, notează digi24.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Sistarea prestării serviciilor în domeniile energie electrică și/sau de gaze naturale corespunzătoare neachitării debitelor restante înregistrate de clienții finali pe perioada aplicării prevederilor art. 72 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările și completările ulterioare, nu se poate realiza mai devreme de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”, prevede ordonanța care va fi adoptată joi de guvern.

Politica