miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Coronavirus: Peste 4 miliarde de doze de vaccinuri administrate la nivel mondial

Peste 4 miliarde de doze de vaccinuri antiCOVID-19 au fost administrate la nivel mondial, potrivit unei numărători realizate marți de jurnaliştii de la AFP, în baza informaţiilor publicate de surse oficiale.

Ritmul de vaccinare la nivel global a încetinit uşor: cel de-al patrulea miliard de doze administrate a fost atins în 30 de zile, în condiţiile în care a fost nevoie de doar 26 de zile pentru înregistrarea precedentului miliard de doze administrate.

Primul miliard şi al doilea miliard de doze administrate au fost atinse în 140 de zile, respectiv în 40 de zile, informează Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Patru doze din zece administrate la nivel mondial (1,6 miliarde de doze) au fost injectate în China.

India (451 milioane de doze) şi Statele Unite (343 milioane de doze) completează acest clasament în cifre absolute.

Însă, raportându-se la populaţiile naţionale, dintre ţările cu peste 1 milion de locuitori, campionul vaccinării anti-COVID-19 se află în Orientul Mijlociu: Emiratele Arabe Unite. Acest stat a administrat 168 de doze la 100 de locuitori.

Uruguay (137 doze la 100 de locuitori) şi Bahrain (134 doze la 100 de locuitori) s-au clasat pe poziţiile a doua, respectiv a treia. Emiratele Arabe Unite se apropie de procentul de 70% de populaţie vaccinată cu schemă completă, în timp ce Uruguay şi Bahrain au depăşit la rândul lor pragul de 60% de populaţie complet vaccinată.

Urmează în acest clasament Qatar, Chile şi Canada (129 de doze administrate la 100 de locuitori), Israel (128/100), Singapore (125/100), Marea Britanie, Mongolia şi Danemarca (124/100) şi Belgia (121/100). Aceste ţări depăşesc deja pragul de 50% de populaţie complet vaccinată (între 52% şi 63%).

China (111/100), Statele Unite (104/100) şi Uniunea Europeană (103/100) nu sunt nici ele foarte departe.

Statele Unite şi UE au vaccinat cu schemă completă aproape jumătate din populaţiile lor, în timp ce China nu comunică datele aferente acestui parametru.

Deşi cele mai multe dintre ţările sărace au început de acum vaccinările, în principal graţie mecanismului Covax (OMS, Alianţa Gavi şi Coaliţia CEPI) şi, recent, graţie donaţiilor de doze rămase neutilizate în ţările bogate, vaccinarea anti-COVID-19 rămâne extrem de inegală: ţările cu venituri mari (conform Băncii Mondiale) au administrat în medie 97 de doze la 100 de locuitori, comparativ cu cele 1,6 doze la 100 de locuitori din ţările cu venituri mici.

În medie, 52 de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost injectate la 100 de locuitori la nivel global. Patru ţări încă nu au început campanii de vaccinare: Burundi, Eritreea, Haiti şi Coreea de Nord. În pofida polemicilor care l-au vizat, vaccinul AstraZeneca-Oxford, administrat în 79% din ţările şi teritoriile care au demarat campanii de vaccinare (171 din 217 ţări şi teritorii) este cel mai utilizat ser anti-COVID-19 din lume.

Politica