miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți. Opt cetăţeni străini au încercat să intre ilegal în ţară, ascunşi într-un automarfar

La Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I s-a prezentat, în data de 29.07.2021, în jurul orei 00.10, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean sârb, în vârstă de 49 de ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în Serbia.

Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, materiale de construcţii.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, poliţiştii au descoperit opt cetăţeni străini care erau ascunşi în compartimentul marfă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 15 și 26 de ani”, potrivit comunicatului.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşiri infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cei opt cetăţeni străini şi de trafic de migranţi pentru şoferul sârb. Faţă de acesta s-a dispus măsura interzicerii intrării pe teritoriul României pe o perioadă de 5 ani.

Politica