sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gorjeanul care a demontat indicatorul cu oprirea interzisă s-a ales cu dosar penal


Un comerciant din Gorj, care vindea pepeni  pe marginea străzii, a fost surprins în timp ce demonta un semn de circulație cu oprirea interzisă. În urma incidentului, polițiștii gorjeni s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.

Totul s-a întâmplat în localitatea gorjeana Peşteana, din comuna Bîlteni, pe DN66. Bărbatul a început să demonteze indicatorul rutier, iar în ajutorul lui a venit un altul, mai în vârstă. Două tinere care se aflau lângă duba din care vindeau lubeniţe au privit amuzate ce se întâmplă şi chiar le-au dat ustensilele necesare celor doi.

După câteva minute, cei doi au reuşit să dea jos indicatorul rutier, pentru ca şoferii să poată opri să le cumpere pepenii. Scenele au fost însă filmate de un şofer aflat și au ajuns pe Facebook.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Rovinari și Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari s-au sesizat din oficiu în urma apariției unor imagini pe o rețea de socializare, cu privire la faptul că o persoană de sex masculin a desprins un indicator rutier cu însemnul de circulație ”Oprirea Interzisă”, montat în apropierea intersecției DN 66 Țicleni cu strada Serafim Duicu, de pe raza localității Bâlteni. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat că un bărbat de 47 de ani, din comuna Bâlteni, ar fi desprins indicatorul rutier de pe țeava metalică și l-a mutat la o distanță de aproximativ 20 metri, pe o altă țeavă metalică. Ulterior, indicatorul rutier a fost montat în poziția inițială. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice”, se arată într-un comunicat al IPJ Gorj.

Politica