sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ceremonie de Ziua Aviației la Craiova

Marți a avut loc în Craiova ceremonia dedicată Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene. Evenimentul a avut loc la Aerodromul României și a început cu un ceremonial militar-religios, în cadrul căruia au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor Aerului. Tot în cadrul evenimentului a fost deschisă și o Expoziție a Istoriei Aviației. Au fost expuse 3 aeronave IAR93, Coandă 1 și Vuia 1. De asemenea, Sorin Balea, instructor de zbor la Aeroclubul României, a executat un zbor acrobatic.
Printre cei prezenți la eveniment s-a aflat și subprefectul județului Dolj, Iustin Dumitrescu, care a ținut să-și prezinte recunoștința și admirația față de profesia de aviator.
„Sunt onorat să particip astăzi la Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, un moment în care celebrăm curajul și devotamentul temerarilor zborului. În această zi, aflată sub patronajul Sfântului Proroc Ilie, transmitem recunoștința și admirația noastră tuturor celor care au îmbrățișat nobila profesie de aviator în slujba Aripilor Românești. Așadar, nu mai este o surpriză pentru nimeni că această structură performantă a sistemului național de securitate îndeplinește misiuni complexe pentru protejarea suveranității spațiului aerian al României, asigurarea transporturilor aeriene și cooperarea cu statele aliate în cadrul misiunilor de menținere a păcii, precum și participarea la înlăturarea urmărilor calamităților naturale sau în cazul unor situații de urgență”, a declarat subprefectul județului Dolj, Iustin Dumitrescu, care a adăugat câteva cuvinte și despre nevoia continuării procesului de modernizare a Forțelor Aeriene.
„Forțele Aeriene Române trebuie să continue procesul amplu de modernizare, în concordanță cu deciziile NATO. Vă felicit pentru integritate, devotament și tenacitate, valori care stau la baza performanței voastre, iar exemplul de profesionalism este un reper pentru generațiile viitoare, ce au dragoste de zbor și aspiră la cer senin”, a adăugat Iustin Dumitrescu.
Prezentă de asemenea la ceremonia de la Aerodromul României, jurnalistul Andrada Cojocaru a ținut să aducă un omagiu tuturor celor care și-au pus viața în slujba aripilor românești.
„Suntem împreună astăzi, de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, pentru a-i omagia pe cei care și-au pus viața în slujba Aripilor Românești. Pe cei pentru care zborul și cerul înseamnă întotdeauna acasă, pe cei care au fost deschizători de drumuri și de cer. Sărbătorită la 20 iulie, zi în care este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene îl celebrează astfel pe ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului. Îi cinstim astăzi și pe cei care, prin efortul lor creator, au contribuit la dezvoltarea aviației și a științei aeronautice românești și mondiale – personalități remarcabile, precum Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă, Elie Carafoli și Hermann Oberth. Fără ei, istoria aviației mondiale ar fi arătat, cu siguranță altfel. Pe 17 iunie 1910 se ridica de la sol primul avion militar românesc proiectat de Aurel Vlaicu și realizat de Arsenalul Armatei. Despre primul său zbor, Aurel Vlaicu a spus: „Bucuria cea mai mare însă am simţit-o pentru prima oară la Cotroceni. Nu m-am ridicat atunci mai sus de patru metri. Cu toate acestea, nici Alpii nu mi-i închipuisem mai înalţi ca înălţimea la care mă ridicasem. Publicul, care era de faţă, m-a aplaudat cu entuziasm. Iar eu, după ce m-am coborât, eram ca beat de fericire. Cei din jurul meu ziceau că am înnebunit. Şi eram, într-adevăr, nebun de entuziasm şi mulţumire… De la furtul lui Prometeu, omul n-a mai îndrăznit nicio aventură atât de primejdioasă. Şi, pe cât se pare, ca şi Prometeu, omul modern va ispăşi prin eterne picurări de sânge această nouă taină furată Dumnezeirii”. Astăzi, aici, ARPIA și oameni minunați care păstrează în suflet aripile care i-au purtat odată pe cer, ne dăruiesc o fărâmă de istorie. Și pentru că suntem pe meleagurile Olteniei o să închei cu cuvintele lui Constantin Brâncuși: „Eu nu am vrut să sculptez pasărea – am vrut să sculptez zborul!” Lor, tuturor aviatorilor români le spunem Cer senin”, a declarat Andrada Cojocaru, jurnalist.

Politica