joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Marea Britanie a ridicat aproape toate restricțiile anti-Covid

Aproape toate restricțiile impuse din cauza pandemiei de coronavirus au fost ridicate în Anglia luni, redenumită ”Ziua libertăţii” în pofida unei creşteri a numărului de cazuri de Covid-19, care îi îngrijorează pe mulţi oameni de ştiinţă.

Astfel, începând de la miezul nopţii, în Anglia sălile de spectacol şi stadioanele se pot redeschide la capacitate maximă, cluburile pot primi din nou publicul, servirea la bar este din nou autorizată în pub-uri şi nu mai există o limită privind numărul de persoane reunite.

Purtarea măştii nu mai este obligatorie, dar recomandată în mijloacele de transport şi magazine, iar telemunca nu mai este o cerinţă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Premierul britanic Boris Johnson i-a îndemnat duminică pe britanici să fie precauţi şi să se autoizoleze atunci când li se spune, într-un mesaj video lansat în ajunul ridicării majorităţii restricţiilor anti-COVID-19 în Anglia. Şeful executivului i-a încurajat de asemenea pe conaţionalii săi să-şi facă şi „a doua injecţie” (doză de vaccin, n.red) atunci când li se solicită acest lucru, notează digi24.ro care citează Reuters.

Numărul cazurilor de COVID-19 a crescut foarte mult în ultimele zile. Autoritățile speră că accelerarea campaniei de vaccinare va reuși să țină sub control numărul de persoane care se îmbolnăvesc grav.

Politica