miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Tânăr de 19 ani, cu zece infracțiuni la activ, reținut de poliție

Un tânăr de 19 ani din comuna doljeană Sopot a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, după ce a comis nu mai puțin de zece infracțiuni în ultima perioadă.

Acesta a fost reținut miercuri de polițiști. Tânărul a fost prezentat ulterior Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, urmând să fie dispuse măsurile preventive necesare.

Potrivit oamenilor legii,  băiatul este bănuit de comiterea a două infracţiuni de distrugere, două de abuz de încredere, două de conducerea unui vehicul fără permis, trei infracţiuni de furt calificat şi o infracţiune de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că tânărul, la data de 22 iunie a.c., ar fi distrus, prin aruncare cu pietre,  mai multe geamuri a două autoutilitare, care aparţin unui bărbat de 35 de ani, din Craiova şi care erau parcate în curtea locuinţei pe care persoana vătămată o deţine pe raza comunei Sopot, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 1000 lei.

De asemenea, cel în cauză, în perioada mai – iunie a.c., ar fi folosit fără drept autoutilitarele persoanei vătămate, de la care avea în posesie cheile și le-ar fi condus pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere, iar ulterior, ar fi distrus elementele de caroserie ale celor două autoutilitare, cauzând un prejudiciu persoanei vătămate de 2.000 lei”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

De asemenea, tânărul este cercetat și pentru delicte comise în urmă cu doi ani.

„Tot din cercetări, poliţiştii au stabilit că în luna noiembrie 2019, tânărul ar fi  sustras mai multe bunuri în valoare de aproximativ 4000 de lei, din locuinţele a 3 persoane din comuna Sopot, prejudiciul cauzat fiind recuperat de poliţişti în proporţie de 80 %.

De asemenea, tot în luna noiembrie 2019, tânărul ar fi sustras o armă de tir supusă autorizării din locuinţa unui bărbat din comuna Sopot, care ulterior a fost ridicată de poliţişti în urma unei percheziţii domiciliare, în vederea continuării cercetărilor.

În urma probatoriului administrat de poliţişti, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj”, au mai transmis reprezentanții Poliției Dolj.

Politica