joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Zeci de persoane lovite de fulger în India

Minim 69 de persoane au murit lovite de fulger în India, 11 dintre acestea pierzându-şi viaţa în timp ce îşi făceau selfie-uri, în situația în care ţara se confruntă în această perioadă cu furtuni musonice.

42 de persoane au murit în Uttar Pradesh, în timp ce alte 20 au murit duminică în Rajasthan, ambele state din nordul Indiei.

Unsprezece persoane au fost lovite de fulger în timp ce făceau selfie-uri în ploaie într-un turn de veghe la Fortul Amer, datând din secolul al XII-lea, în Jaipur, capitala statului Rajasthan, a anunţat ofiţerul de poliţie Vishnu Khatri, conform agerpres.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aproximativ 30 de persoane se aflau în turn şi într-o zonă din apropiere când s-a produs incidentul, fulgerele determinându-i pe unii dintre ei să sară din turn.

În afară de incidentul de la Fortul Amer, alte nouă persoane au murit lovite de fulger în statul Rajasthan, şapte dintre ele fiind copii, au declarat oficiali locali.

În Uttar Pradesh, 42 de persoane, în mare parte fermieri sau persoane fără adăpost, au murit în incidente similare, a afirmat un oficial din cadrul Departamentului pentru gestionarea dezastrelor. Alte şapte au murit lovite de fulger în statul Madhya Pradesh, din centrul ţării.

Premierul indian Narendra Modi şi-a exprimat regretul pentru pierderile de vieţi omeneşti, iar autorităţile statale au anunţat despăgubiri pentru familiile victimelor şi a celor răniţi, conform aceleiași surse.

Politica