vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Dolj, Olt și Mehedinți

Meteorologii au actualizat, luni, alertele Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat, dar și de vreme instabilă, cu ploi torențiale, vijelii și grindină.

Primul cod galben se referă a un val de căldură, disconfort termic ridicat și caniculă de luni până miercuri inclusiv.

În aceste zile, valul de căldură se va intensifica în vest și sud-vest, iar disconfortul termic va crește în cea mai mare parte a țării.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Astfel, în Crișana, Banat, în vestul și sudul Olteniei vremea va deveni caniculară, cu temperaturi maxime, luni, de 34…36 de grade, apoi de 37…39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor situa în general între 18 și 22 de grade.

Al doilea cod galben intră în vigoare, luni, la ora 11 și va fi în vigoare până la ora 23.00. 

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a zonei montane, în Moldova, nordul și estul Munteniei și local în Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse și în Crișana, Maramureș și Transilvania.

Politica