marți, aprilie 16, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Trei terenuri sintetice, montate la Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” din Târgu Jiu

Primarul orașului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat finalizarea lucrărilor de la Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae”, acolo unde au fost montate trei terenuri sintetice de fotbal, baschet și volei.
Unitatea de învățământ s-a aflat în ultimii ani, la fel ca multe altele din oraș, în centrul unor modificări radicale. Una dintre clădiri a fost supraînălțată, mărindu-se astfel numărul de clase, a fost amenajat un amfiteatru și s-a achiziționat mobilier nou, investiție ce depășește 3 milioane de lei, potrivit spuselor primarului.

„Terenul pe care se află baza sportivă a fost achiziționat recent, pentru că aici se plătea o chirie consistentă și nu puteam veni cu îmbunătățiri, nefiind al municipalității. Acum amenajăm aceste terenuri pentru ca elevii să poată desfășura orele de educație fizică în cele mai bune condiții. Continuăm aceste investiții la unitățile de învățământ din municipiu cu credința sinceră că, beneficiind de o bază materială foarte bună, școlile fac mult mai ușor performanță.  Am discutat cu foarte mulți părinți care în trecut se plângeau de condițiile în care erau nevoiți să învețe copiii lor. Acum școlile târgujiene beneficiază de clădiri moderne, dotate cu tot ceea ce este necesar, iar investițiile vor continua. Investind în educația copiilor noștri le asigurăm un viitor mai bun”, a spus Marcel Romanescu.

Politica