marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mită la Permise. Doi olteni, plasați sub control judiciar

Doi bărbați din municipiul Slatina, respecitv comuna Sârbii Măgura au fost plasați sub control judiciar timp de 60 de zile, fiind cercetați pentru trafic de influență

Aceștia i-ar fi cerut unui alt bărbat, stabilit în Marea Britanie, sume de bani pentru a-l ajuta să-și schimbe carnetul de conducere provizoriu. Păgubitul a avut promisiunea că, pentru câteva mii de euro date celor doi, aceștia vor interveni pe lângă lucrătorii de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Olt.

Potrivit unui comunicat emis de Parchetul Olt, în luna aprilie 2019, denunţătorul I.L. i-a remis bărbatului de 39 de ani sumele de 6.000 euro şi 3.500 euro, pe care acesta i le-a dat celui de-al doilea inculpat,  în vârstă de 37 de ani, promiţându-i că va interveni pe lângă lucrătorii din cadrul SPCRPCIV Olt.

Policlinica Buna Vestire Craiova

I.L. spera ca prin acest demers să preschimbe un permis de conducere provizoriu emis de către autorităţile din Marea Britanie, într-un permis de conducere românesc (în schimbul sumei de 3.500 euro), iar fiul acestuia să promoveze examenul pentru obţinerea permisului de conducere (contra sumei de 6000 euro). Astfel, Cei doi olteni sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi, respectiv, complicitate la traficul de influenţă, scrie gazetanoua.ro.

Politica