miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cinci elevi olteni au obținut medie maximă la Evaluarea Națională

Au fost afișate rezultatele Evaluării Naționale, examen susținut săptămâna trecută de elevii care au terminat ciclul gimnazial.

Potrivit Ministerului Educației, cinci elevi din județul Olt au obținut media 10 la examen. Trei dintre ei sunt de la Colegiul Naţional „Ion Minulescu”, Slatina, unul de la Şcoala Gimnazială „Vlaicu Vodă”, Slatina şi unul de la Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu” , tot din Slatina.

Totodată, cei care manifestă nemulțumiri cu privire la nita obținut pot depune contestații, marți, în intervalul orar 16,00 – 19,00, respectiv  miercuri în intervalul orar 8,00 – 12,00. Nu este nevoie de prezența fizică la unitatea de învățământ, întrucât acestea pot fi transmise şi prin mijloace electronice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Candidaţii care depun/transmit contestaţiile prin mijloace electronice completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora”, precizează Ministerul Educaţiei.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi afişate sâmbătă, 4 iulie.

La nivelul județului Olt, Peste 2.400 de elevi au susținut examenul de Evaluare Naţională, un singur elev fiind din seria anterioară.

Politica