vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Rusaliile Negre, cumplita pribegie a satului românesc

Muzeul Regiunii Porților de Fier a găzduit joi, un eveniment cu încărcătură emoțională și semnificații profunde despre ceea ce a însemnat deportarea în Bărăgan și urmele adânci lăsate în sufletele celor care în noaptea de 18/19 iunie 1951, moment cunoscut ca Rusaliile Negre, au fost izgoniți din casele lor și duși în arșița Bărăganului.

Mulți dintre cei prezenți au adus mărturii ale propriilor trăiri, dar și povestiri despre iadul prin care au trecut familiile lor!

„Avem datoria să nu uităm, căci  uitarea înseamnă trădare! Libertățile de care ne bucurăm azi par firești pentru generațiile mai tinere, însă istoria ne provoacă mereu la neuitare și trebuie să amintim că prezentul s-a clădit pe sacrificiul generațiilor anterioare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cadrul evenimentului la care au participat P.S Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, doamna Ana Blandiana, președintele Academiei Civice, dar și membri ai conducerii Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, a fost vernisată expoziția „Rezistența Anticomunistă din România”, realizată cu sprijinul familiei Totir, urmași ai învățătorului Dumitru Totir din satul Vidimirești, cel care a fost condamnat la moarte și executat în anul 1952.

Totodată, a fost lansat volumul „Trei generații de eroi”, scris de doamna Ileana Mateescu, fiică a Bărăganului, care evocă trei personaje reale ce întruchipează lupta anticomunistă.

Consiliul Județean Mehedinți a fost partener al evenimentului și le mulțumesc tuturor celor care au participat, pentru faptul că au venit din toate colțurile țării și au ales să comemoreze 70 de ani de la deportarea în Bărăgan, la Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Politica