joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Listele cu pacienți pentru internare au ajuns cu programările până în septembrie – octombrie

Preşedintele Casei Naţionale de Sănătate trage un semnal de alarmă că în spitale ajung puţini pacienţi pentru a-şi trata afecţiunile, dar la porţile unităților medicale sunt zeci de oameni şi liste de aşteptare de peste o sută de persoane.

Chiar dacă sunt mulţi pacienţi care au nevoie să ajungă în spitale, preşedintele CNAS spune că sunt puţini cei care au și ajuns la spital. Realitatea este că numărul lor este mic pentru că nu sunt paturi suficiente pentru ei, deoarece trebuiau respectate condiţiile de pandemie.

„Monitorizăm permanent numărul de internări în spitale și ne aflăm încă la niveluri mult mai scăzute. În trimestrul I din 2021, am avut 525.000 de internări față de 941.000 în același trimestru din 2019, deci 55 la sută”, arată Adrian Gheorghe, președintele CNAS.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ministerul Sănătății a modificat abia miercuri ordinul potrivit căruia trebuia să existe o distanţă de 2 metri între paturi. Acum, distanța dintre ele poate să fie de 1 m, așa cum era înainte de pandemie, ceea ce va permite spitalelor să interneze mai mulți pacienți, scrie Digi24.

Anul trecut, în plină pandemie, în spitalele din România au fost 2,3 milioane de internări, cu un milion mai puţine faţă de 2019.

Politica