marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

ANPC: Produsele alimentare neambalate trebuie să aibă informații despre conținutul de substanțe alergenice

Produsele alimentare nepreambalate (ex. produsele vrac) vor avea începând de azi, în mod obligatoriu, informații privind prezența unor substanțe sau produse care pot cauza alergii sau intoleranță, anunță Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Informațiile trebuie să fie disponibile și accesibile direct la locul de desfacere/oferire a produselor alimentare nepreambalate sau, în cazul comercializării la distanță, înaintea achiziționării acestora, potrivit ordinului ANPC, publicat în Monitorul Oficial.

De asemenea, „informațiile trebuie să fie înscrise într-un loc vizibil, ușor accesibil, lizibil, de neșters și nu trebuie să fie ascunse de alte materiale scrise sau fotografic”, potrivit ANPC.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru produsele alimentare nepreambalate vândute prin intermediul unei tehnici de comunicare la distanță (online), informațiile privind substanțele/produsele care pot cauza alergii sau intoleranță figurează pe suportul de vânzare la distanță, pe eticheta de preț sau ambalajul de transport, precum și în orice material informativ.

ANPC precizează că produsele alimentare nepreambalate sunt acele produse alimentare în vrac sau turnate care nu sunt supuse operaţiunii de preambalare şi care, pentru a fi comercializate, sunt măsurate şi cântărite în prezenţa consumatorului, scrie digi24.ro

Politica