vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cum va fi vara oltenească

Vremea de la începutul acestei veri nu a fost așa cum eram obișnuiți, în zona cunoscută drept Sahara Olteniei. Temperaturile din ultima perioadă nu au fost foarte ridicate, precipitațiile fiind prezente aproape zilnic.

Chiar dacă ne apropiem de jumătatea lunii iunie, meteorologii anunță că ploile nu se vor opri în ultima lună. După 15 iulie, însă, datele se schimbă, iar oltenii se vor putea bucura de temperaturi ceva mai calde.

„Pe timpul verii, în Craiova și în toată Oltenia vor avea precipitații până în jurul datei de 15 iulie, după care ploile se vor opri, iar căldura verii va crește. În iulie și august este posibil să atingem și valori de temperatură apropiate de 40 de grade.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Vom avea o vară normală. Plouă în cursul primăverii și în prima parte a verii, după care vremea se stabilizează, predominând căldura”, a precizat, pentru cotidianul regional „Jurnalul Olteniei”, dr. Ion Marinică, meteorolog în cadrul Centrului Meteorologic Regional Oltenia.

Cu toate acestea, vremea din această perioadă aduce o serie de beneficii pentru legumicultori, potrivit meteorologului.

„Avem nevoie de această perioadă de revenire la căldură tocmai pentru maturizarea culturilor de legume și fructe, ca să le conservăm pentru iarnă.

Luna iunie este cea mai instabilă lună a anului, întrucât de-a lungul timpului, în Oltenia s-au înregistrat cele mai mari cantități de precipitații”, a completat Ion Marinică.

De la începutul verii, locuitorii din Craiova s-au bucurat doar de câteva zile mai însorite, când temperaturile au depășit 25 de grade Celsius. Nici nu am pregătit bine hainele de vară, că ploile, descărcările electrice și vântul ne-au făcut să recurgem, din nou, la ținute de primăvară/toamnă.

După cum evidențiază și meteorologii, se menține instabilitatea atmosferică și va continua să plouă, în cantități mai mici sau mai mari, în cea mai mare parte a Olteniei. În altă ordine de idei, sfârșitul lunii iulie și luna august vor fi prielnice pentru mersul la piscină sau pentru un bronz la curte. Trebuie să avem totuși grijă la caniculă și la efectele negative asupra organismului.

Dacă în Oltenia vara ar urma să fie în cele din urmă fierbinte, pe litoral, unde mulți și-ar dori căldură pentru a se bucura de o baie în apa mării sau de un bronz natural, datele de pâna acum ale meteorologilor arataăca mercurul din termometre nu va atinge des 30 de grade Celsius.

În următoarele două săptămâni, prognoza meteo pentru litoralul românesc vine cu vești mai puțin plăcute. Va ploua în majoritatea zilelor și va fi destul de frig, ceea ce va face ca apa mării să fie rece. Abia spre sfârșitul lunii temperaturile încep să crească, iar soarele își va face simțită prezența.

Nici la munte lucrurile nu stau foarte îmbucurător. Un sejur programat în următoarele 14 zile nu este o idee tocmai bună, având în vedere precipitațiile anunțate. În stațiuni precum Sinaia, Predeal, Poiana Brașov, Borșa sau Vatra Dornei cele mai ridicate temperaturi din timpul zilei ajung abia la 10-12 grade Celsius, date fiind aversele ce vor apărea. Spre finalul lunii vremea se va schimba, iar doritorii de aventură vor avea parte de zile perfecte din punct de vedere atmosferic. Temperaturile vor urca la 15-18 grade Celsius, iar ploile vor dispărea treptat.

Politica