Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Video/Schelete umane pe șantierul DX Craiova-Pitești

Publicat

pe

Mai multe schelete umane au fost descoperite în timpul săpăturilor făcute pe șantierul Drumului Expres Craiova-Pitești. Mai exact, in localitatea doljeană Pielești. Cum până acum nu s-a comunicat nimic oficial, unii dintre localnici s-au speriat.

Este vorba însă despre o descoperire arheologică.

Gabriel Bălan, arheolog al Muzeului Național Alba Iulia, care răspunde de sit-ul arheologic, a explicat, pentru „Jurnalul Olteniei”: „Noi efectuăm acolo cercetări preventive încă de pe 6 aprilie. În fotografiile făcute fără autorizație de domnul respectiv (n.r. Dan Paloiu) sunt surprinse schelete umane dintr-un cimitir de inhumatie din Epoca Medievala. Noi cercetam acolo un cimitir de incineratie din Epoca Romana si o asezare pe mai multe niveluri din mai multe epoci. Estimam ca cercetarea va mai dura doua-trei luni. „

Arheologul a mai precizat ca lucrarile la DX Craiova-Pitești nu sunt afectate.

O localnica l-a contactat pe fostul consilier județean Dan Paloiu, care, pe vremuri a lucrat si in presa.


„Dis de dimineață am auzit o poveste de la o localnica din Pielești și care mi s-a părut destul de interesantă.
Povestea suna așa :
,, Ați auzit că s-au oprit lucrările la drumul spre Pitești? Cică au găsit un corp de copil perfect mumificat și lângă care erau foarte multe monezi de argint?,,
Toată dimineața m-am gândit la cele auzite și nu am avut pace până nu m-am dus acolo. Nu văzusem pe nicăieri o știre despre acest lucru și am alergat spre locul indicat. Ajuns acolo am rămas surprins să vad mult mai multe gropi cu schelete umane acoperite cu folii de plastic. Vântul lăsase descoperite câteva dintre ele. Suprafața cu gropi e foarte mare.
Nu am reușit să aflu amănunte pentru ca acolo nu era nimeni.
Sper ca presa sa facă ,, săpăturile,, necesare elucidării misterului. Cu plăcere!”-a scris acesta pe faceboom

Arheologii Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, care au contract de consultanță arheologică cu constructorul drumului, fac cercetări pentru a stabili din ce perioada provin scheletele. Acum, la fața locului este ș șantier arheologic. După ce se va încheia cercetarea, tot ce se gasește la fața locului va fi predat Muzeului Olteniei din Craiova.

Poliția Dolj nu a fost anunțată la momentul descoperirii.

„In cursul acestei zile, polițiști din cadrul Secţiei 5 Poliție Rurală Pielești s-au sesizat din oficiu ca urmare a unei postări pe o rețea de socializarea, cu privire la faptul că pe raza comunei Ghercești, în şantierul organizat
pentru drumul expres Craiova-Piteşti au fost descoperite mai multe gropi în care se află osemnite.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că pe raza satului
Gîrleşti, comuna Gherceşti, a fost descoperit un sit arheologic cu ocazia efectuarii lucrărilor
la drumul expres Craiova-Pitești, fiind efectuate mai multe săpături
arheologice de către reprezentanţii Muzeului Național al Unirii Alba Iulia în baza autorizaţiei pentru
cercetarea arheologică preventivă emisă de Ministerul Culturii.

În situl arheologic pe o porțiune de aproximativ 1km se gasesc mai multe gropi făcute de către arheolgii
Muzeului Național al Unirii Alba Iulia iar in unele gropi se găsesc oseminte.

Majoritatea gropilor sunt acoperite cu folie de plastic, paza acestora fiind asigurată de către o societate de pază contractată de către societatea care efectuează tronsonul 1 al drumului expres”, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.

Vom reveni cu informații suplimentare.

Sursa foto: facebook/Dan Paloiu

Continue Reading

© 2021. Toate drepturile rezervate.