vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți. Reținuți pentru trafic de droguri

Au cumpărat substanțe psihoactive de pe internet, le-au amestecat cu alte produse toxice, apoi le-au vândut. Este vorba despre doi mehedințeni care au fost deja reținuți de oamenii legii.

„În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2020 și până în prezent, inculpații au efectuat, fără drept, operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în modalitățile punerii în vânzare, tratării şi ambalării acestora.
Substanțele cu efect psihoactiv erau comandate de către unul dintre inculpați din mediul online, iar după ce erau amestecate cu alte produse toxice erau puse în vânzare către consumatori, cu sume cuprinse între 10 și 100 lei, în funcție de cantitate.
O parte din substanțele psihoactive erau puse în vânzare către consumatori, prin intermediul celuilalt inculpat.
La data de 10.06.2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinți împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Mehedinți au efectuat un număr de 8 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate 230 de grame fragmente vegetale verde-olive cu miros chimic-înțepător, 150 de grame de substanță pulverulentă, grindere, precum și sumele de 33.400 de lei și 220 de euro”, arată DIICOT.
Cei doi vor fi prezentați Tribunalului Mehedinți cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Politica