vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Președintele Consiliului Județean Vâlcea s-a întâlnit cu reprezentanții grupului industrial Coskunoz


Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, s-a întâlnit cu reprezentanții grupului industrial Coskunoz din Turcia. Compania investește aproximativ 20 de milioane euro în construcția unei fabrici de componente auto, în Drăgășani.
Alături de președintele Constantin Rădulescu, din partea Consiliului Județean, s-au mai aflat Adrian Mihăilă, administratorul public al județului, și Andreea Popescu, directorul general al Direcției Programe și Relații Externe.

Din partea companiei din Turcia au fost prezenți Hakan Inceler, directorul general, Florentina Agapescu, directorul adjunct și alți doi constructori.

„Pentru mine, ca președinte al CJ Vâlcea, este importantă dezvoltarea mediului economic, fiindcă orice investiție care se realizează în județul Vâlcea înseamnă crearea de noi locuri de muncă pentru vâlceni.  Sunt bucuros că am avut ocazia să îi întâlnesc și că sunt eu cel care a semnat autorizația de construire pentru ultimele investiții pe care compania le realizează la Drăgășani. Le mulțumesc reprezentanților Coskunoz pentru că au ales să investească în județul nostru și le urez mult succes în activitatea pe care o desfășoară la Drăgășani!”, a spus Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica