„Românul, neamul nevoii” – M. Eminescu
Vă mărturisesc cu umilinţă că sunt dezamăgit de scrierile mele jurnalistice de-o viaţă, bazate pe viziune şi direcţie, adică pe logică şi „legică” – adică legi, dar şi pe buna credinţă şi buna cuviinţă care trebuie să stea la baza oricărui demers public, orientări greşite, după părerea mea actuală, fiind eu, jurnalistul de până acum, un fel de „romantic într-un veac barbar” – titlul uneia dintre cărţile mele. Nu-mi pare rău de aceste „scrisuri” jurnalistice cinstite, dar nu mai pot continua cu ele în același stil fiindcă suntem deja în secolul XXI, lumea s-a schimbat enorm, evoluând involuând, cum am mai zis, spre o nepăsare identitară crasă. Dar cui îi pasă, prieteni ai mei, din moment ce în biblioteci şi librării, sediul cărților şi ziarelor lumii, nu mai intră nimeni, nici să-l pici cu ceară pe acel nimeni.
FB a devenit biblioteca şi librăria omenirii, ca-ntr-o scrânteală generală a vieţii noastre, un fel de pandemie umană mai gravă decât Covid-19, (sin)ucigătoare de oameni. Am putea zice despre presă, asemeni lui Nae Ionescu, marele nostru jurnalist de după marele Eminescu Mihai, că este o concepţie mai mult decât socratică, cum tind să o catalogheze toţi – este o idee profund tradiţională, conform căreia orice cunoştinţă adevărată nu se poate transmite decât prin viu grai, altfel ar putea da impresia că s-a creat un „sistem” (a patra putere în stat, cum se zice). E vai de cel care creează un sistem filozofic, avertiza adesea Profesorul N. Ionescu, fiindcă el devine un „mort viu”, incapabil să mai gândească în afara acelui sistem. Incapabil, deci, să mai gândească – vedeţi pe viu ce se întâmplă azi. Dacă presa s-ar face în stilul pe care îl numim azi jurnalistic, stil total ancorat în actualitate şi lipsit de orice ar putea trece dincolo de aceasta, în care singura calitate a ştirii – într-un secol al vitezei – este să vină repede, este adevărat că ele ar fi irelevante. Dar nu mai e la modă să fii „Gazetar în filozofie şi filozof în gazetărie”, cum zicea Mircea Eliade, sau scriitor la ziar, cum zic eu, ştiut fiind că ceea ce dă valoare faptului cotidian este ceva ascuns în spatele lui, ferit de orice demonetizare, un fel de Roza vânturilor, stil ce poate fi simţit azi ca fiind acut de actual în logica, istoria logicii, metafizica, filozofia religiei. Concepând filozofia ca filozofare, spre a dobândi un echilibru spiritual cu lumea şi cu sine, cum zice acest „Socrate al românilor”.
Dar ce e Roza vânturilor? Roza vânturilor, aflăm din Wikipedia, este reprezentarea grafică a frecvenței vântului pe cele opt direcții cardinale și intercardinale, într-un anumit punct sau într-o anumită zonă de pe un teritoriu. La sistematizarea și construirea centrelor populate se ține cont de direcția vântului. Deoarece direcția vântului se schimbă des (de unde şi expresia se schimbă după cum bate vântul), este important să se cunoască direcţia ce predomină într-o localitate. Cu acest scop se fac observări asupra direcţiei tuturor vânturilor, în cursul anului și pe baza datelor se construieşte graficul denumit Roza vânturilor. Roza frecvenţei vânturilor e o reprezentare grafică a repetării predominante a direcţiei vânturilor după carturi (părţile lumii), într-o perioadă concretă de timp (de regulă, o lună, un sezon, un an) sau pentru câţiva ani. Pentru formarea rozei frecvenței vânturilor trebuie însumat numărul tuturor cazurilor de vânt şi timp liniştit în decursul unei perioade. Suma obținută se ia ca 100%, iar numărul de cazuri de vânt din fiecare cart și timp liniștit se calculează în procente, după care se construiește o diagramă. Pentru aceasta din centru se trag 8 linii care înseamnă 8 carturi (S, N, NE, NV, E, V, SV, SE).
Al doilea sens al termenului roza vânturilor, tot din Wikipedia, este cel de reprezentare grafică, în formă de stea, a direcţiilor punctelor cardinale, folosită în cutia unei busole pentru a repera direcţia către care se îndreaptă acul magnetic al busolei. În navigaţie, indicatoarele busolei cresc în sens orar în jurul rozei vânturilor, pornind cu 0° în partea de sus a rozei. Direcția predominantă a vântului se exprimă în grade ale rozei vânturilor (Nord = 0°, Est = 90°, Sud = 180° și Vest = 270°). A 32-a parte din roza vânturilor, adică 11¼ grade, reprezentând unghiul dintre direcțiile intercardinale, se numește cart. Cartul, ca diviziune unghiulară egală cu 11°15′, care reprezintă a 32 parte din cerc, se utilizează în navigație pentru a defini cu aproximație direcția spre care se află un obiect, direcția din care bate vîntul etc, față de prova sau traversul navei. La navele cu vele, navigația se efectua pe baza carturilor, în care scop ele erau indicate pe roza compasului și aveau ca origine de contare direcția nord.
Unitatea de măsură pentru unghiuri egale cu a treizeci și doua parte din orizontul vizibil se numește rumb. Roza vânturilor medii pentru un loc dat (exemplu).
Roza vânturilor, constând din două cercuri concentrice gradate de la 0° la 360°, este imprimată din loc în loc pe hărțile marine de navigație (încă din vremea portulanelor), cu ajutorul cărora se trasează pe hartă drumurile și relevmentele adevărate, în lipsa echerelor gradate. Deoarece pe direcţia de mişcare a vântului se produce poluarea cea mai intensă, unii autori au conceput o „roză a poluanților”, derivată din roza vânturilor, care are brațele cele mai mari pe direcția opusă direcției dominante a vânturilor, pentru că poluanții se deplasează cu o frecvență corespunzătoare acestei roze. Concentrațiile medii de poluanți se vor calcula utilizând modelul climatologic de dispersie. Ele vor avea valorile cele mai mari în direcția opusă celei dominante de la roza vânturilor, adică în direcția unde vor bate vânturile cu frecvențele cele mai mari de apariție. Emblema NATO a fost adoptată ca simbol al Alianței Nord – Atlantice de către Consiliul Atlanticului de Nord, în octombrie 1953. Cercul reprezintă unitatea și cooperarea, în timp ce roza vânturilor simbolizează direcţia comună spre Pace pe care o urmează cele 19 state membre ale organizației. Monumentul Kilometrul zero, din București, creat de către sculptorul Constantin Baraschi, constă într-un bazin circular în care, pe o roză a vânturilor, se află o sferă metalică pe care se găsesc semnele zodiacale. Între razele rozei vânturilor se află principalele provincii istorice românești: Muntenia, Moldova, Ardeal, Dobrogea, Banat, Oltenia, Basarabia și Bucovina.
Orice asemănare între ceea ce am copiat din Wikipedia şi realitatea mondială, deci şi românească, nu e deloc întâmplătoare, ci un intenţionat mod de a provoca înţelegerea a ceea ce ni se întâmplă în perioada asta de prostie şi prostire generală. În realul cotidian, concret voi scrie în Editorialul de joi, din Jurnalul Olteniei, despre un „salariu nesimţit” (16.400 lei/lună al directoarei /administrator fantomă – Termo urban, şi matrapazlâcuri ilegale şi imorale din contractual băgat pe gât Asociaţiilor de proprietari, și despre o „doamnă referentă?!” de la Direcţia financiară a primăriei, care se bagă în seamă, dându-ne lecţii, în nu ştiu ce calitate, lăsându-l perplex până şi pe Ştefăniţă, responsabil de treburile de acolo, despre cum vede ea plata serviciilor de distribuire a presei noastre cea de toate zilele, confundând abonamentele instituţiilor (printre care şi Primăria) la ziare şi alte publicaţii de specialitate (monitor oficial, publicaţii consiliere diverse domenii, etc.), cu şuruburile şi ouăle de la magazinul din colţul străzii pe care locuieşte, ca-n Roza vânturilor, zău.
