miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Marea Britanie ar putea impune o taxă cetățenilor străini care vizitează regatul

Guvernul britanic are în plan să introducă o autorizație electronică de călătorie pentru cetățenii europeni și alți cetățeni străini care vizitează regatul, pentru a controla mai bine imigrația, însă nu a clarificat încă ce cost va avea intrarea în țară, scrie Politico.

Priti Patel, ministrul de interne, a declarat că departamentul său va adopta o legislație pentru a introduce o nouă autorizație electronică de călătorie (ETA), spunând că ea va ajuta guvernul să urmărească cu mai multă precizie numărul de persoane care intră și ies din Marea Britanie. Autorizația se va aplica vizitatorilor fără viză sau statut de imigrare, cu excepția cetățenilor britanici și irlandezi, scrie economedia.ro

Potrivit acestuia, multe alte țări au deja sisteme precum ETA, dar a refuzat să clarifice cât ar costa acesta pentru vizitatori. Este de așteptat ca ETA să intre în vigoare până în 2025.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Schema va reflecta sistemul electronic american de autorizație electronică de călătorie (ESTA), care are un cost de 14 dolari per călător. UE va introduce, de asemenea, un program similar, cunoscut sub numele de Sistemul european de informații și autorizații de călătorie (ETIAS), care urmează să fie lansat din 2022 și se va aplica cetățenilor din Marea Britanie cu o taxă de 7 euro.

Vizitatorii vor trebui să completeze un formular online înainte de a călători în Marea Britanie, care va permite Ministerului de Interne să efectueze controale de securitate și să decidă dacă cineva ar trebui să poată intra în țară.

Transportatorii vor trebui să verifice aceste formulare online înainte de îmbarcare. Un program pilot cu o serie de companii aeriene ar putea fi lansat până în această toamnă.

Politica